Cine a fost adevăratul Casanova

Se spune despre Casanova că a fost cel mai mare seducător din toate timpurile, povestea aventurilor sale amoroase fiind sursă de inspirație pentru numeroși scriitori și regizori. Dincolo de mitul creat în jurul acestui personaj, este fascinantă istoria celui care l-a inspirat: Giacomo Casanova, un călător și un om al literelor, care s-a opus limitelor impuse de vremurile în care a trăit.

Giacomo Casanova (1725 – 1798) s-a născut la Veneția, fiind fiul comedianților Gaetano Casanova și Zanetta Farussi. În copilărie a fost înconjurat de numeroase prezențe feminine, care au jucat un rol important în viața sa, potrivit propriilor mărturisiri. Una dintre ele este bunica din partea mamei, Marsia, despre care Casanova scria în memoriile sale: „Nimic din ceea ce există nu a exercitat asupra mea o așa de mare putere precum această femeie frumoasă”.

Tânărul Casanova a studiat chimia, dreptul, matematica și filozofia, obținând un doctorat în drept civil și canonic la Universitatea din Padova. Inițial, calea pe care trebuia să o urmeze a fost cea a preoției. Astfel, la 15 ani a primit tonsura, ceremonie în cadrul căreia se tundea părul în creștetul capului, cu ocazia consacrării clerului catolic. Totuși, nu aceasta părea să fie vocația lui.

Mare aventurier

După o vizită la Roma în 1743, Casanova a prins gustul călătoriilor și a aventurilor. Astfel, a plecat într-un periplu, care a inclus orașele Berlin, Milano, Viena, Geneva, Varșovia, Sankt-Petersburg, Bruxelles, Praga, Paris și Londra. Și pentru că trebuia totuși să se întrețină în timpul peregrinărilor sale, Casanova a practicat diverse meserii. A fost spion, bancher, jurnalist, jucător și om al literelor. A devenit în scurt timp o figură interesantă pentru suveranii vremurilor, care îi căutau compania (Frederic cel Mare, Ecaterina a II-a a Rusiei). La această reputație a contribuit și renumele său de erudit. Tânărul aventurier avea cunoștințe din numeroase domenii, inclusiv economia și medicina, și cunoștea la perfecție limba franceză. L-a cunoscut pe Voltaire, dar și pe Ludovic al XV-lea.

Cu toate că se bucura de protecție înaltă, tânărul aventurier a ajuns adesea în diverse închisori, fie din cauza creditorilor, fie a soților înșelați. La doar 30 de ani, a ajuns în spatele gratiilor fără a fi judecat, din cauza implicării sale în cabalism și francmasonerie. În 1755, în timp ce se afla la Veneția, a fost acuzat de ocultism, ateism și libertinaj, fiind întemnițat în închisoarea Plombs, una dintre cele mai de temut din Italia. După 14 luni petrecute aici, a reușit să evadeze, experiențele trăite aici fiind larg descrise în memoriile sale.

În 1757, în timpul călătoriei la Paris, Casanova frecventează înalta societate și reușește chiar să intre în afaceri politice. Însă tânărul părea că nu își găsește locul nicăieri. Este cunoscut și episodul duelului pe care l-a avut cu nobilul polonez Branicki, în 1766, provocat de un scandal în care era implicată o balerină italiană. În urma duelului, ambii bărbați au fost răniți cu pistolul, întâmplarea fiind prezentată în numeroase publicații europene ale acelor timpuri.

Încă din adolescență, Casanova știa cum să intre în grațiile femeilor. Potrivit jurnalului său, în mrejele sale ar fi căzut 122 de femei, cărora le-a păstrat însă adevărata identitate. Cele mai multe dintre acestea erau slujnice, care erau mai ușor de cucerit, însă „galeria” sa include și doamne din înalta societate. Henriette este pseudonimul marii sale iubiri, cea care i-a frânt inima. Frumoasă, inteligentă și provenind dintr-o familia aristocrată, Henriette a fost însă o dragoste neîmplinită, întrucât femeia era căsătorită. Cei doi au păstrat legătură și peste ani, după ce Henriette a rămas văduvă.

Se spune că a avut un copil cu o bucătăreasă spaniolă, Isabel de Glia, cu toate că acest lucru nu este menționat în jurnalul său. În ultima parte a vieții, a avut cea mai lungă relație, de trei ani, cu Maria de Liattio, fiica unui ambasador.

Ultimii ani

Casanova a acceptat propunerea contelui Waldstein de Boemia de a deveni bibliotecar, la Castelul Dux, timp în care, pentru a alunga plictiseala, a început să își redacteze faimoasele memorii, grație cărora a rămas cunoscut peste generații. Între anii 1789 și 1790, Giacomo Casanova a început să își scrie memoriile („Povestea vieții mele” – „Histoire de ma vie”). Se poate spune că era „apusul” vieții sale, când nu se mai bucura de protecția persoanelor influente pe care le cunoscuse. Se pare că ultimele cuvinte ale lui Casanova au fost: „Am trăit ca un filozof, mor ca un creștin”. Cea mai intens comentată a fost, desigur, a doua parte.

Foto: Wikimedia Commons, Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Canioanele impresionante ale lumii

Adevărate opere de artă ale naturii, canioanele s-au format de-a lungul a...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *