Curiozităţi despre Salvador Dali. Şi-a venerat soţia, dar şi mustaţa

Cu siguranţă, Salvador Dali este unul dintre cei mai excentrici artiști din toate timpurile. Creator al unei opere originale, pictorul a atras în nenumărate rânduri atenția asupra sa prin tot felul de detalii bizare legate de viața personală sau profesională.

Sunt cunoscute imaginile cu Salvador Dali (1904 – 1989), în care artistul aproape că își etalează ostentativ mustățile. Astfel, chiar și din aceste fotografii ne dăm ușor seama că avem de-a face cu o personalitate aparte. Dali a avut o extraordinară încredere în talentul său artistic și spunea despre el că este, în comparație cu pictorii contemporani, „cel mai mare geniu al lumii moderne”. Lipsit de orice urmă de modestie, a scris „Jurnalul unui geniu”, în care vorbește despre el la persoana a treia.

Reprezentant de seamă al suprarealismului, Dali a contribuit la dezvoltarea picturii prin „metoda paranoico – critică”, un fel de exercițiu de introspecție a subconștientului cu scopul stimulării creativității.

Realizator de holograme

Cu toate că faima și-a câștigat-o prin celebrele sale picturi, dintre care cea mai cunoscută este „Persistența memoriei”, Salvador Dali a explorat și alte domenii. Era fascinat de știință, de fizica cuantică, și a avut chiar o etapă a viziunilor științifice mistice. În ultimele două decenii ale perioadei artistice, a fost interesat, printre altele, de holograme. De altfel, este și unul dintre primii artiști care a explorat holografia, metodă care permite înregistrarea unei imagini tridimensionale pe un suport bidimensional. Una dintre cele mai cunoscute realizări ale lui Dali din acest domeniu este „Primul portret hologramă cromo cilindric al lui Alice Cooper”. Realizată în 1973, holograma îl reprezintă pe cunoscutul cântăreț rock purtând bijuterii (printre care și o diademă în valoare de două milioane de dolari), iar în mână ține, pe post de microfon, o statuetă a lui Venus din Milo. 

Și-a adorat soția

În 1929, Salvador Dali a cunoscut-o pe rusoaica Elena Ivanovna Diakonova, cunoscută mai ales sub numele de Gala. Cu zece ani mai mare decât el, Gala era pe atunci căsătorită cu poetul francez Paul Éluard, de care a divorțat însă între timp. Acest „detaliu” nu a fost însă un impediment pentru marea iubire care avea să îi lege până la moarte pe Dali și Gala. Foarte singură pe ea, Gala a devenit pentru artist punctul de echilibru și mai mult decât atât. Cei doi s-au căsătorit în 1934 și au rămas împreună pâna la moartea ei (1982). Cu toate că familia artistului nu erau de acord cu cea pe care o numeau „emigrantă rusoaică” familiarizată cu viața depravată pariziană, Dali a idolatrizat-o, a iubit-o cu pasiune, a redat-o în multe dintre operele sale, numind-o „sângele meu, oxigenul, îngerul echilibrului”. Printre picturile în care a redat-o pe Gale se numără: „The Angelus of Gala”, „Lada Anatomica” și „Galarina”. Fascinația față de soția sa a crescut pe măsura trecerii timpului, ajungând chiar să o considere zeiță de neatins. „Am răsfățat-o pe Gala în fel și chip, am făcut-o cât am putut de fericită, purtându-i de grijă chiar mai mult decât mie însumi, căci, fără ea, totul s-ar fi sfârșit”, declara artistul.

Se credea reîncarnarea fratelui său

Cu nouă luni înainte de nașterea artistului murea fratele său, pe care îl chema tot Salvador. Micuțul se stinsese la vârsta de aproape doi ani, din cauza unei infecții stomacale. Pentru că semăna foarte bine cu copilul decedat, părinții i-au sădit viitorului artist convingerea că este o întrupare a fratelui său. La vârsta de cinci ani, când a mers împreună cu familia la mormântul copilului, Salvador Dali le-ar fi spus părinților că este reîncarnarea fratelui său, pe care l-a redat în 1963 în tabloul „Portret al fratelui meu mort”.

Obsedat de propria mustață

Se spune că artistul pretindea că mustața sa, pe care și-o lustruia adesea cu ceară, reprezintă antene cu care poate capta semnalele extratereștrilor. Într-un top al celor mai cunoscute mustăți din lume, cele ale artistului figurează pe locul întâi.

După cum povestește Amanda Lear, care i-a fost prietenă artistului, Dali i-ar fi vândut lui Yoko Ono, văduva lui John Lennon, un fir de mustață fals cu suma de 10.000 de dolari. Pictorul a înlocuit părul cu un fir de iarbă, pe care l-a pus într-o cutie frumoasă. Potrivit Amandei Lear, Dali adora să păcălească oamenii și, în plus, se temea ca Yoko Ono să nu îi facă vrăji.

Alte curiozităţi despre pictor

Dali bișnuia să se plimbe cu un clopoțel în mâneca pardesiului, pentru a atrage atenția asupra sa.

A fost exmatriculat de la Academia de Arte Frumoase „San Fernardo” din Madrid pentru că a declarat că nu există niciun profesor competent care să în examineze.

A realizat o canapea care are forma buzelor actriței Mae West.

A fost inspirat de o brânză Camembert topită atunci când a pictat „Persistența memoriei”.

Citeşte şi: De ce sunt atât de valoroase viorile Stradivarius

Foto: Pixabay

Written By
More from Renate Daily

Fântâni arteziene impresionante

Cu greu ne-am imagina Roma fără fântâna di Trevi sau Las Vegas...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *