John Jacob Astor IV, cel mai bogat om de pe Titanic

Povestea scufundării Titanicului este celebră. Dar poate mai puţin ştiut este faptul că pe navă se afla şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Americii acelor timpuri, John Jacob Astor IV. Acesta călătorea împreună cu soţia sa, care era însărcinată. Care a fost soarta celor doi?

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, la patru zile de la începerea primei sale călătorii, de la Southampton, Anglia, cu destinația New York, Titanicul, cel mai mare pachebot în serviciu la acea vreme, s-a lovit de un aisberg. Avea la bord 2.224 de persoane, dintre care și-au pierdut viața peste 1.500 de persoane, fiind vorba despre unul dintre cele mai mari dezastre maritime din toate timpurile. Printre pasagerii de pe Titanic s-a numărat şi John Jacob Astor IV, un prosper om de afaceri ale acelor timpuri.

Scufundarea Titanicului, un dezastru maritim celebru. Foto: Wikipedia

Cine era John Jacob Astor IV

John Jacob Astor IV s-a născut la 13 iulie 1864, la New York, într-una dintre cele mai bogate familii din lume. În anii 1700, strămoşul său, John Jacob Astor, originar dintr-un sat german, a ajuns în America pentru a-şi face un nume. Acesta a dat lovitura după ce s-a lansat în afacerile imobiliare. Una dintre primele sale achiziții mari a fost un teren în mijlocul Manhattanului, modernul Times Square.

Cu timpul, a făcut şi alte achiziţii importante şi a pus bazele unei adevărate dinastii. Când John Jacob Astor IV s-a născut, numele Astor era un nume important şi respectat în lumea afacerilor. Acesta urmat mai întâi Școala St. Paul din Concord și apoi a mers la Universitatea Harvard. După câţiva ani petrecuţi în străinătate, Astor a revenit la New York şi a continuat afacerile imobiliare ale familiei sale, informează insider.com.

În 1897, Astor și-a folosit averea pentru a construi hotelul Astoria, care a devenit simbolul luxului din New York.  În 1904, Astor a deschis şi hotelul St. Regis, pe care The New York Times l-a numit „cel mai bun hotel din America” la acea vreme.

Astor s-a căsătorit cu Ava Lowle Willing în 1891. Cei doi au avut împreună doi copii, Vincent și Alice. Deși păreau familia perfectă, din clasa superioară, căsătoria a fost, în realitate, nefericită. Cuplul a divorțat în 1909.

Ştia că Titanicul se va scufunda

La 47 de ani, Astor a cunoscut-o pe Madeleine Talmage Force, care avea 18 ani. Cei doi s-au căsătorit în 1911, însă relaţia lor era considerată una scandaloasă pentru acele timpuri, nu numai din cauza diferenţei de vârstă dintre ei, ci şi pentru că divorţurile erau ceva neobişnuit pe atunci. Cuplul a plecat în Europa, pentru a evita discuţiile din lumea bună.

Astor şi Madeleine, cea de-a doua soţie. Foto: Wikipedia

Când Madeleine a rămas însărcinată, în 1912, au decis să se întoarcă la New York, iar Astor a rezervat o cabină pe Titanic. La acea vreme, Astor era unul dintre cei mai bogați oameni din lume și, cu siguranță, era cel mai bogat de la bordul Titanicului. Se spune că avea o avere în valoare de undeva între 90 și 150 de milioane de dolari atunci când s-a îmbarcat pe fatidicul pachebot.

Astor a fost printre primii oameni care au știut că nava se scufundă. El și-a trezit soția însărcinată și i-a spus să se îmbrace cu hainele ei cele mai confortabile. Apoi, i-a dat toate bijuteriile, a dus-o pe punte și a pus-o într-o barcă de salvare. Ea s-a agățat de soțul ei și a vrut să rămână cu el, dar acesta i-a spus: „Marea este calmă. O să fii bine. Ești pe mâini bune. Ne vedem dimineață”.

Astor a fost văzut ultima dată pe punte. Purta un costum și avea un ceas de buzunar personalizat. La aproape două săptămâni după scufundarea Titanicului, The New York Times a relatat că trupul lui Astor a fost recuperat de o echipă de căutare din Halifax, Canada.

Presa a relatat pe larg scufundarea Titanicului. Foto: Wikipedia

Soția lui Astor, Madeleine, a supraviețuit naufragiului și l-a adus pe lume pe fiul lor, pe care l-a numit John Jacob. Cea mai mare parte a averii lui Astor a revenit fiului său din prima căsătorie, Vincent.

Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Cine a inventat alfabetul Braille. Povestea emoţionantă a celui care l-a creat

Francezul Louis Braille (1809 – 1852) este creatorul alfabetului cu puncte în...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *