Mont Saint-Michel, insula cu o poveste interesantă

Insulă-stâncă din Golful Saint Malo din Franţa, Mont Saint-Michel este ocupat de un sat şi de o mănăstire fortificată. Locul are o istorie străveche şi a jucat un rol important în trecutul Franţei.  

Insula de granit Mont Saint-Michel se află la limita dintre Bretania şi Normandia şi are un perimetru de 900 de metri. Este localizată la confluenţa mareelor; în timpul fluxului este insulă, iar în timpul refluxului devine peninsulă, existând un drum de acces către uscat.

Numele locului are legătură cu o legendă potrivit căreia arhanghelul Mihail (Michel, în limba franceză) i s-a arătat episcopului Aubert de Avranches, pe care l-a îndemnat să ridice o biserică pe insula stâncoasă, ceea ce s-a şi întâmplat. De altfel, în jurul acestei biserici s-a format o adevărată comunitate monsatică.

Construcţia Mont Saint-Michel s-a întins pe o perioadă de 1.300 de ani, de la începutul ridicării abaţiei (secolul al VIII-lea) până la lucrările din 2014.

Mănăstirea a fost reconstruită, după ce a fost distrusă de un incendiu în 1204. Complexul monahal de pe Mont Saint-Michel a devenit un adevărat loc de pelerinaj. Includea sala Aumonerie, unde erau adăpostiţi pelerinii săraci, şi Sala Cavalerilor, unde se întruneau Cavalerii Sfântului Mihail, ordin creat de regele Ludovic al XI-lea.

Se spune că şi William, duce al Normandiei, a ajuns în pelerinaj aici pentru a cere ajutor divin înainte de a trece Marea Mânecii.

Mănăstirea a avut un rol important în istoria Franţei, fiind singurul loc care nu a fost cucerit de armatele engleze în timpul Războiului de 100 de ani (1415 – 1453). În timpul Revoluţiei Franceze, mănăstirea a fost transformată în închisoare, care în timpul lui Napoleon Bonaparte s-a numit Casa de Forţă şi de Corecţie. Insula-stâncă a fost declarată monument al naturii din 1863, iar temniţa a fost închisă.          

Atracţie turistică importantă

Dincolo de însemnătatea religioasă şi istorică, Mont Saint-Michel este şi o destinaţie turistică renumită.

„Mont Saint-Michel este pentru Franța ceea ce Marea Piramidă este pentru Egipt. Trebuie să-l protejăm de orice mutilare. Trebuie ca Mont Saint-Michel să rămână o insulă. Trebuie protejată cu orice preț această dublă operă a naturii și a artei”, scria Victor Hugo.

Din 1979, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. În anul 2022, aproape 2,8 milioane de oameni au vizitat Mont Saint-Michel.

„Nicăieri altundeva în Europa strălucirea estetică a arhitecturii nu este complimentată atât de atrăgător de lumea naturală”, potrivit revistei de călătorie Condé Nast Traveler din New York.

@drenate. Foto: Unsplash

Written By
More from Renate Daily

Apartamentul secret din Turnul Eiffel: de ce a fost construit

În momentul în care a proiectat celebrul turn care îi poartă numele,...
Read More

Lasă un răspuns