Motivul pentru care în jur de 4.000 de mașini de lux zac pe fundul oceanului

Adâncimile oceanului sunt probabil ultimul loc la care ne-am gândi să găsim maşini de lux. Şi, totuşi, aproape 4.000 de maşini aparţinând unor mărci precum Porsche sau Bentley au ajuns pe fundul oceanului Atlantic. Care este motivul?

Pe 1 martie 2022, Felicity Ace, o navă de marfă care transporta în jur de 4.000 de maşini de lux, s-a scufundat în Arhipelagul portughez Azore, după aproape două săptămâni de când a luat foc.

Felicity Ace plecase pe 10 februarie din portul Emden, Germania, şi se îndrepta spre Insula Rhode din SUA, informează BBC. Pe 16 februarie, la bordul navei a izbucnit un incendiu. Cei 22 de membri ai echipajului au fost evacuaţi şi nimeni nu a fost rănit.

Focul de pe Felicity Ace a fost întreţinut de bateriile maşinilor electrice. De altfel, se crede că incendiul a pornit tocmai de la aceste baterii. Pompierii nu au putut urca pe vas pentru a stinge incendiul, pentru că era destul de periculos, astfel că s-a decis stropirea corpului navei cu apă, pentru a-l răci.

Pierderi de 401 de milioane de dolari

În urma scufundării navei, au ajuns pe fundul Oceanului Atlantic şi cele aproape 4.000 de maşini, dintre care multe erau electrice. La bordul navei se aflau maşini ale grupului VW, inclusiv Porsche, Audi, Lamborghini, Bentley şi VW. Printre cele 85 de mașini Lamborghini, se aflau şi 15 modele Aventador Ultimae. Valoarea estimată a pagubei este de 401 de milioane de dolari!

Volkswagen a precizat că daunele au fost acoperite de asigurare, care ar putea costa aproximativ 155 de milioane de dolari (116 de milioane de lire sterline). Totodată, Bentley a confirmat că 189 dintre mașinile sale se aflau la bordul navei, iar Porsche a transmis că avea aproximativ 1.100 dintre modelele sale la bord, informează BBC.

Nava Felicity Ace. Foto: Wikipedia

Felicity Ace, înmatriculat în Panama, era un vas operat de compania japoneză de transport maritim Mitsui O.S.K. Lines (MOL).

Dezastru ecologic

Insulele Azore se află în mijlocul Atlanticului, la aproximativ 1.000 de mile de continent, și reprezintă un habitat vital pentru multe creaturi subacvatice, cum ar fi recifele de corali, tonul, rechinii și delfinii. Munții subacvatici din jur îl fac, de asemenea, un punct de oprire important pentru balenele migratoare care caută să se hrănească. Din păcate, accidentul Felicity Ace a făcut ca peste 2.000 de tone de petrol, combustibil și alți poluanți să se reverse în ecosistemul marin din Azore.

@drenate; Foto: Pixabay

Written By
More from Renate Daily

Topul celor mai bune bucătării din lume. Pe ce loc se află România

Într-un clasament al bucătăriilor lumii realizat de site-ul specializat Taste Atlas, România...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *