Perioada de trecere dintre ani este asociată şi cu numeroase tradiţii pe care oamenii le respectă cu sfinţenie. Şi când vine vorba de superstiţii lucrurile stau la fel, mai ales că toată lumea vrea ca anul care vine să aducă numai noroc, bucurii, sănătate, împlinire afectivă şi materială.
Pentru că vrem ca anul care vine să fie mai bun decât cel care a trecut, mulţi dintre noi ţinem cont de unele obiceiuri. Transmise din generaţie în generaţie, acestea sunt respectate cu sfinţenie de majoritatea oamenilor. Se crede că în noaptea de Anul Nou se deschid cerurile, de aceea, este bine să ne rugăm şi să ne punem dorinţe, pentru că există şanse mai mari ca acestea să se împlinească. Se spune că spiritele rele sunt alungate de lumină şi de zgomotele puternice (strigăte de bucurie, chiote, tobe, artificii), de aceea, distracţia trebuie să fie în toi. Şi tot spiritele malefice vor pleca dacă de Anul Nou ţinem ferestrele larg deschise câteva minute.
În Ajun de Anul Nou nu se folosesc cuvinte urâte şi nu este bine să ne certăm, pentru a nu avea parte de un an plin de certuri. Este semn rău să spargi ceva de Revelion ori în prima zi a noului an.
Şi direcţia vântului este un indicator pentru anul care începe. Dacă vântul bate din sud înseamnă că urmează vremuri bune, în schimb, cel din nord nu anunţă o perioadă prea bună.
Crenguţele de vâsc nu trebuie să ne lipsească din case în perioada sărbătorilor de iarnă. Legendarul sărut sub vâsc este asociat cu împlinirea sentimentală şi cu fericirea.
Obiceiuri la masa de Revelion
Multe dintre tradiţiile de Anul Nou au legătură cu mâncărurile care sunt servite în noaptea dintre ani. Masa de Revelion trebuie încărcată cu bunătăţi, pentru ca anul care vine să fie îmbelşugat.
De pe masa festivă nu trebuie să lipsească strugurii (sau smochinele), pentru că se consideră că sunt aducătoare de prosperitate şi de sănătate. Este bine să se consume 12 boabe de struguri (fiecare reprezentând lunile anului), dar şi un măr, pentru a ţine bolile departe.
Tot acum este bine să se consume peşte, pentru a avea abilitatea de a ne strecura printre obstacolele vieţii la fel de uşor precum se deplasează peştii în apă. Înainte de Anul Nou este bine să se consume fasole, pentru că acest aliment este asociat cu monedele, deci cu prosperitatea materială.
În schimb, carnea de pasăre nu este bine să fie servită la masa de Revelion, pentru că simbolizează regresul.
Pentru multe popoare (italieni, germani, brazilieni), lintea este semn de belşug, de aceea este nelipsită de Anul Nou.
Pentru atragerea norocului
Pentru ca anul care vine să ne aducă noroc, se spune că prima persoană care ne trece casa trebuie să fie un bărbat brunet (roşcaţii şi blonzii sunt consideraţi a aduce ghinion). Tot noroc se spune că aduc hainele roşii, dar şi cele noi purtate de Revelion. De asemenea, este de bun augur să avem bani în buzunar şi să nu intrăm în noul an cu datoriile neachitate. Se spune că persoanele născute de Crăciun sau pe 1 ianuarie vor avea noroc toată viaţa. Tot norocoşi sunt şi cei care văd o stea căzătoare de Anul Nou.
În prima zi a anului nu se aruncă nimic, nici măcar gunoiul, nu se spală, nu se mătură şi nici nu se adună orezul din casă (rămas de la colindători). De asemenea, pe 1 ianuarie nu se împrumută bani sau bijuterii, nu se coase şi nu se spală rufe. În prima zi din an nu se plânge, pentru a nu avea un an trist.
În noaptea dintre ani nu sunt indicate discuţiile despre morţi sau fantome, pentru că se zice că atrag ghinionul. Tot ghinion aduce şi atârnarea calendarului pentru anul următor înainte de Revelion. În schimb, este de bun augur ca în prima zi a anului să facem ceva care are legătură cu serviciul. Norocoase sunt şi persoanele care sorb ultimele picături din sticla cu şampanie.
Cum se află ursitul
Pentru că Anul Nou este marcat de o doză de misticism, tot acum este momentul în care fetele află când şi cu cine se vor căsători. Un obicei pentru aflarea ursitului este cel cu verigheta. Într-un pahar cu apă se pune o verighetă de aur, sfinţită de preot. De o parte şi de alta a paharului se pune câte o lumânare, iar în spatele lui o oglindă. Se spune că în oglindă se zăreşte chipul celui cu care fata se va căsători. Şi simpla purtare pe deget a unei verighete împrumutate le ajută pe fete să viseze cu cine se vor mărita.
Tot pentru aflarea ursitului, în Ajunul Anului Nou, fetele necăsătorite pot pune, într-un vas cu apă, un fir de busuioc sfinţit, o ramură de măr şi un bănuţ. Dimineaţa, când se duc la culcare, îşi vor visa ursitul.
De asemenea, fetele nemăritate se pot uita pe geam de Anul Nou. Dacă văd un bărbat înseamnă că se vor mărita chiar în acelaşi an.
Citeşte şi: Deşerturi şi câmpii de sare. Locuri de o frumuseţe ireală
Foto: Pixabay