Unde se află cel mai înalt copac din lume?

Există numeroşi arbori cu diverse caracteristici interesante, precum înălţimea sau vechimea lor.

Potrivit Cărţii Recordurilor, cel mai înalt copac din lume se numeşte Hyperion, care are 115,92 de metri înălţime şi diametrul de 4,94 de metri. Se află în Parcul Național Redwood din California de Nord, SUA, şi este un sequoia de coastă (sequoia sempervirens).

Este protejat

Arborele Hyperion ar avea o vechime cuprinsă între 600 și 800 de ani, fiind un adevărat simbol al rezistenţei naturii. Locul exact în care se află nu este accesibil publicului, pentru ca activităţile turistice să nu dăuneze ecosistemului copacului. În plus, arborele are numeroase semne de degradare, de aceea au fost luate măsuri pentru a-l proteja.

Hyperion a fost descoperit în anul 2006 de doi naturaliști, Chris Atkins și Michael Taylor, care se aflau într-o zonă îndepărtată a Parcului Național Redwood. Cu o lună înainte, cei doi au descoperit alţi trei arbori sequoia de coastă într-o pădure din apropiere, măsurând 114,09 metri, 113,14 metri și 110,76 metri, cărora le-au dat nume din mitologia greacă: Helios, Icar și Daedalus. Acești trei arbori au devenit cei mai înalți copaci din lume timp de o lună, până când Atkins și Taylor l-au descoperit pe Hyperion, care a fost clasificat atunci cel mai înalt copac, fiind numit şi „gigantul din stratosferă”.  

Cel mai înalt arbore din România

Recordul de înălţime a unui copac din ţara noastră este deţinut de un brad (Abies alba) localizat în Pădurea Virgină de la Şinca Veche, judeţul Braşov, inclusă în patrimoniul UNESCO. Acest copac are înălţimea de 62,5 metri şi se estimează că are peste 300 de ani.

Cel mai înalt arbore din Europa este un eucalipt numit Cavalerul negru (Eucalyptus regnans), aflat în Valle de Cannas, Portugalia. Acest copac are înălţimea de 73 de metri.

@drenate. Foto: guinnessworldrecords.com

Written By
More from Renate Daily

De ce a fost poetul roman Ovidiu exilat la Tomis, Constanța de azi?

În timp ce se afla în apogeul carierei sale, în anul 8,...
Read More