Catherine Deneuve, frumoasa „rece” a filmului francez

Catherine Deneuve este una dintre puţinele actriţe din Franţa căreia i s-a dedicat o stea pe celebrul Hall of Fame de la Hollywood, ceea ce reprezintă o recunoaştere a valorii actoriceşti dincolo de hotarele ţării sale, Franţa. Graţie frumuseţii sale distante, a fost adesea asemănată cu Greta Garbo.

Actriţa s-a născut pe 22 octombrie 1943, la Paris, într-o familie de actori. Nu şi-a dorit să devină actriţă, însă se pare că destinul i-a îndrumat paşii spre cea de-a şaptea artă. Avea 13 ani când a apărut în primul său film, „Les Collegiennes”. Peste patru ani, a avut şansa de a juca alături de Danielle Darrieux („L’Homme à femmes”), primind critici pozitive pentru prestaţia sa.

În 1961, l-a întâlnit pe Roger Vadim pe platourile de filmare de la pelicula „Parizienele”. Cei doi au avut şi o legătură sentimentală, Deneuve spunând despre el că „a învăţat-o să devină femeie”. Legătura celor doi s-a încheiat însă în 1963, acelaşi an când s-a născut fiul lor, Christian.

Rolul din „Umbrele din Cherbourg” (1964), în regia lui Jacques Demy, avea să îi aducă o imensă popularitate în rândul francezilor, actriţa ajungând să reprezinte pentru public idealul feminin. A mai colaborat cu Demy la trei filme: „Domnişoarele din Rocherfort”, „Piele de măgar” şi „Evenimentul cel mai important după ce a păşit omul pe Lună”.

Critici pozitive a atras şi filmul „Repulsie”, în regia lui Roman Polanski, unde interpretează rolul unei schizofrenice. Talentul actoricesc i-a fost pus în valoarea şi de rolul din „Frumoasa de zi” (în regia lui Luis Bunuel), care i-a adus o nominalizare la Premiul BAFTA.

Cu regizorul François Truffaut a lucrat la „Sirena de pe Mississippi” (1969), unde l-a avut ca partener pe Jean-Paul Belmondo. Marele succes al colaborării lor l-a reprezentat filmul „Ultimul metrou” (1980), rol pentru care a obţinut un Premiu Cesar. În acest film a cărui acţiune se petrece în Parisul ocupat de nazişti, Deneuve interpretează rolul unei actriţe căsătorite cu un evreu, pe care îl ţine ascuns pentru a-i salva viaţa. De rolul din acest film pentru care a primit cu o nominalizare la Oscar, actriţa este mândră cel mai mult.  

Hollywood-ul începe să o curteze, astfel că actriţa se dedică şi carierei internaţionale. În „The April Fools” (1970) l-a avut ca partener pe Jack Lemmon, considerând colaborarea cu acesta „o experienţă preţioasă”.    

În 1970, îl cunoaşte pe Marcello Mastroianni, cu care joacă în filmul „Nu li se întâmplă decât altora” (1971). Cei doi au avut o legătură sentimentală care a durat patru ani, din iubirea lor născându-se o fiică, Chiara Mastroianni.

Cu rolul din „Indochina”, film regizat de Regis Wargnier, şi-a relansat cariera. Pelicula prezintă o complicată poveste de dragoste în care sunt implicate o proprietară de plantaţie, fiica sa adoptivă şi un tânăr ofiţer, desfăşurată pe fundalul colonizării Indochinei de francezi, în anii 1930. Rolul i-a adus al doilea Premiu Cesar din carieră, dar şi o nominalizare la Oscar. Cu acest succes, Deneuve îşi confirmă notorietatea internaţională, devenind una dintre cele mai apreciate şi respectate actriţe franceze. În 2000 a apărut alături de cântăreaţa Björk în filmul lui Lars von Trier, „Dansând cu noaptea”. Un alt succes al anilor 2000 este filmul „Opt femei”, pentru care protagonistele, printre care şi Catherine Deneuve, au primit Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. În 2005, actriţa a primit un Premiul la Cannes pentru întreaga carieră, care este departe de a se sfârşi însă. Cea mai recentă producţie în care poate fi admirată este „Testamentul nou nouţ” (2015).

În jumătate de secol de carieră, actriţa şi-a arătat numeroasele faţete interpretative. Trecută de 70 de ani, Deneuve este într-o formă maximă şi ne arată acest lucru la fiecare apariţie publică. În 2014, ea a pozat în body, colanţi şi pantofi cu toc pentru o publicaţie americană.    

Simbol al eleganţei, actriţa a fost muza creatorului Yves Saint Laurent, care i-a creat multe dintre costumaţiile cu care a apărut în filme. Considerată „figură emblematică a identităţii socio-culturale franceze” („Mitul Deneuve” de Gwenaelle Le Gras), actriţa a abordat cu succes aproape toate genurile cinematografice, demonstrând că este un talent complex.    

Citeşte şi: Coco Chanel: povestea femeii care a trasat reperele modei 

Foto: http://thefilmexperience.net/, Pixabay, Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Necunoscuta din Sena, una dintre cele mai misterioase femei din toate timpurile

De-a lungul istoriei, multe femei au suscitat interesul opiniei publice prin misterele...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *