Roxelana, adorata lui Suleiman Magnificul

Cunoscută şi ca Hürrem, Roxelana a avut o ascensiune rapidă de la statutul de cadână sau sclavă la cel de soţie a lui Suleiman Magnificul. În perioada în care s-a aflat la conducerea Imperiului, deciziile sau au influenţat multe dintre aspectele din sultanat. De altfel, s-a spus că a condus din umbră Imperiul Otoman.

Născută în anul 1505, Roxelana a fost fiica unui preot ortodox ucrainean din Galiţia ruteană, aflată în acele timpuri sub stăpânirea Poloniei. Nu există multe documente care o menţionează, puţinele dovezi care s-au păstrat arătând că avea numele de naştere Alexandra Lisovska. În timpul unui raid, a fost capturată de tătari, ajungând în haremul lui Suleiman Legiutorul (sau Magnificul), ce includea sute de femei. Data exactă în care a intrat în harem nu este cunoscută, însă se pare că era anul 1520, când Suleiman tocmai fusese numit sultan. Cu această ocazie, haremul său a fost „împrospătat” cu cele mai frumoase tinere din diferite regiuni cotropite de otomani.

Roxelana era renumită pentru frumuseţea ei

La început, Roxelana a făcut parte din stratul de jos al haremului, dar a beneficiat de ajutor, inclusiv al mamei sultanului. Ea l-a ademenit pe sultan aşa cum nicio altă femeie nu reuşise până la ea. A fost numită Hürrem, care înseamnă „cel care râde”, acest lucru având legătură cu faptul că era mai tot timpul veselă. În afară de arta seducţiei, femeile din harem învăţau şi limba turcă, se converteau la Islam, dansau şi recitau poezii. Erau păzite de eunuci, primeau un salariu modest şi aveau obligaţia de a fi disponibile sultanului în orice moment.

Frumoasă, dar şi isteaţă

Din cele în jur de 300 de concubine, Roxelana s-a remarcat prin frumuseţea sa. Avea părul roşcat şi trăsături clasice, ştia să cânte la mai multe instrumente şi avea acel ceva care a transformat-o în favorite sultanului, pe care îl ajunsese să îl însoţească inclusiv la unele evenimente publice. Era maestră în dansurile orientale, pe care le executa cu graţie în faţa sultanului. A ştiut să profite la maximum de atenţia pe care sultanul i-o acorda. Foarte hotărâtă, Roxelane ştia bine un lucru: că nu vrea să rămână sclavă tot restul vieţii. Nu se mulţumea doar să rivalizeze cu celelalte 300 de femei, aşa că a decis să le surclaseze la capitolul inteligenţă, plan care i-a reuşit de minune. Şi-a gândit foarte bine etapele importante ale vieţii, devenind din cadână una dintre cele mai influente sultane din Imperiul Otoman. Caracterul ei intrigant şi răzbunător era de notorietate în acele vremuri.       

L-a convins pe sultan să o ia de soţie

Încă din momentul în care a zărit-o prima dată, sultanul s-a îndrăgostit de frumoasa Roxelana, pe care a numit-o „regina tuturor frumuseţilor”. Totuşi, mai erau şi alte femei pe listă. Pe atunci, sultanul avea o concubină favorită, Gülbahar, care i-a dăruit un fiu, Mustafa, între cele două femei existând o rivalitate aprigă. A profitat de slăbiciunile lui Gülbahar, folosindu-le în favoarea ei. Hürrem a devenit Hasseki, concubina favorită a sultanului. Marea ei calitate a fost că a ştiut să şi-l apropie foarte mult pe sultan, care ţinea cont de sfaturile sale. Mai avea însă o carte decisivă de jucat: să îl determine pe sultan să o ia de soţie, lucru care i-a reuşit. Mai mult, a fost singura lui soţie, o realizare nemaiîntâlnită pentru o fostă sclavă creştină.

Multe dintre deciziile lui Suleiman Magnificul au fost dictate de soţia sa, Roxelana
Foto: Wikipedia

Hürrem s-a convertit la religia musulmană şi, pentru că noua religie nu îi permitea relaţii intime în afara căsătoriei, sultanul a cerut-o de soţie. Roxelana i-a dăruit mai mulţi copii: Mehmed (născut în 1521), Mihrimah (1522), Abdullah (1523, care a murit după doi ani), Selim (1524), Baiazid (1526), Cihangir (1531).  

Caracterul său ambiţios şi influenţa sultanului au ajutat-o să se implice pe plan politic şi să-i elimine pe cei care stăteau în calea planurilor ei. Unul dintre ei era Mustafa, fiul lui Suleiman. Uneltirile ei au dus la uciderea lui Mustafa chiar din ordinul propriului tată. Un alt „impediment” a fost Ibrahim Paşa, confidentul sultanului. Fost sclav, la fel ca şi ea, Ibrahim a fost mare vizir timp de 13 ani. Roxelana a găsit cel mai potrivit moment pentru a-l convinge pe sultan că este mai bine să îl elimine pe marele vizir.  

Roxelana, soţie şi consilier al sultanului. Foto: Wikipedia

Hürrem a avut o influenţă considerabilă în ceea ce priveşte deciziile lui Suleiman în politica externă. Aşadar, a fost nu doar mama copiilor săi, ci şi cel mai bun consilier. Există poveşti potrivit cărora, ea s-ar fi folosit de poţiuni pentru a-l atrage pe sultan în farmecele sale.  

Roxelana s-a stins din viaţă pe 15 aprilie 1558. A fost înmormântată la Istanbul, în moschea ridicată la ordinele sultanului, Suleimanie, construită de arhitectul Sinan Mimar.

Citeşte şi: Palatele din Istanbul pe care trebuie să le vezi

Foto: Pixabay, Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Maica Tereza: lecţii de viaţă care ne învaţă să fim mai buni

„Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp să-i iubeşti”....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *