Ana Brâncoveanu, cunoscută mai ales ca Anna de Noailles, a fost o prezenţă celebră în cercurile literare din Franţa în perioada interbelică. Cu toate că şi-ar fi negat originile româneşti, ea a fost prima femeie admisă în Academia Română, iar Nicolae Iorga a avut numai cuvinte de laudă pentru ea.
Ana Elisabeta Bibescu Barasab Brâncoveanu s-a născut la Paris la 15 noiembrie 1876. Numele său arată legătura de rudenie cu influentele familii româneşti. Tatăl ei, Grigore Brâncoveanu, a fost fiul lui Gheorghe Bibescu, domn al Ţării Româneşti. Mama Annei, Raluca Musurus, avea origini greceşti, fiind cu 21 de ani mai tânără decât soţul său, Grigore.
Mătuşa contesei, Elena Bibescu, a fost o prezenţă constantă pe scena vieţii artistice pariziene la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ana Brâncoveanu a primit o educaţie aleasă. Vorbea engleza, germana şi franceza şi s-a arătat pasionată timpuriu de muzică şi de poezie. A început să scrie poezii încă din adolescenţă.
Citeşte şi: Maria Antoaneta, regina exceselor. Scandalurile în care a fost implicată
În 1897, se căsătoreşte, cu contele Mathieu de Noailles (1873-1942), având împreună un fiu, Anne Jules Emmanuel Grégoire. Cuplul făcea parte din înalta societate franceză a acelor vremuri. Anna de Noailles frecventa aceleaşi cercuri literare preferate de poeţii Henri Franck şi Maurice Barrès, pentru care a fost şi muză. În epocă se zvonea că un nepot de-al lui Barrès ar fi făcut o pasiune nebună pentru ea, care l-a dus la sinucidere, întrucât frumoasa Anna nu i-ar fi împărtăşit sentimentele.
La începutul secolului XX, salonul ei de pe strada Hoche din Paris era frecventat de elita intelectuală, literară şi artistică a epocii: Edmond Rostand, Francis Jammes, Colette, André Gide, Paul Valéry, Jean Cocteau şi François Mauriac. Împreună cu fiica lui Théophile Gautier şi cu alţi scriitori a creat un premiu literar (Vie Heureuse, numit apoi Femina) acordat celei mai bune opere franceze de proză sau de poezie. A avut o prietenie strânsă cu Marcel Proust, cu care a corespondat vreme îndelungată: „El a aninat primele ghirlande la uşorul templu al tinereţii mele; el m-a făcut să cred că poezia era nectarul lumii, gloria juvenilă – scumpă unei întregi mulţimi, faima – fără duşmani, triumful – neprihănit!”, declara contesa despre Marcel Proust. În numeroasele scrisori pe care i le trimitea, Proust îi încuraja talentul literar. Tot ea a fost şi sursă de inspiraţie pentru contesa Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil” al lui Proust.
Ce a declarat Nicolae Iorga despre ea
Contesa Anna de Noailles a fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare din Franţa, precum şi prima femeie acceptată la Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia. În 1920, prima sa culegere de poezii, „Inima fără nume”, a fost premiată de Academia franceză, care în 1921 îi acordă şi Marele Premiu pentru Literatură. Mai târziu, Academia franceză va crea un premiu în onoarea sa.
Opera literară a Annei de Noailles include trei romane, o autobiografie („Cartea vieţii mele”) şi numeroase poezii (printre care: „Umbra zilelor”, „Forţele eterne”, „Onoarea suferinţei”). Critica literară a remarcat „lirismul pasional” al operei sale, temele sale predilecte fiind iubirea, natura şi moartea.
Cel mai mare susţinător român al poetei a fost Nicolae Iorga, care a şi insistat ca ea să fie admisă în Academia Română, ceea ce s-a şi întâmplat. „Anna de Noailles a făcut să răsune acordurile misterioase ale sufletului nostru într-una din cele mai mari literaturi ale lumii”, spunea despre ea Iorga. Pentru că se născuse şi trăise în Franţa, poeta declara că nu aparţine României, lucru criticat de George Călinescu în „Istoria literaturii române”, unde o descrie ca „lipsită de loialitate faţă de rădăcinile sale româneşti”. În plus, ea nu a scris niciodată în limba română sau despre România.
Anna de Noailles a fost pictată de artişti de renume ai acelei epoci, printre care Antonio de la Gandara, Jacques-Émile Blanche, Kees van Dongen sau Philip Alexius de Laszlo. În 1906 a fost model pentru Auguste Rodin, opera fiind expusă la Mezeul Metropolitan din New York.
Contesa s-a stins din viaţă în 1933, fiind înmormântată la cimitirul Père Lachaise, în cavoul familiei Bibescu, lângă Martha Bibescu. La slujba de înmormântare au participat numeroşi politicieni şi scriitori ai epocii.
Foto: Wikipedia
