Gertrude Ederle, prima femeie care a traversat înot Canalul Mânecii

Gertrude Ederle a învățat să înoate imitându-i pe băieții care făceau același lucru. Din cauza problemelor cu timpanul, medicii au sfătuit-o însă să renunţe la înot. Gertrude nu numai că nu i-a ascultat, dar a reuşit şi o performanţă notabilă: a devenit prima femeie care a traversat înot Canalul Mânecii.

Gertrude Ederle s-a născut în Manhattan în 1905, într-o familie numeroasă de imigranţi germani. Mai avea doi fraţi şi trei surori, iar tatăl său deţinea o măcelărie în Upper West Side. Pasiunea pentru înot a început în copilărie. Obişnuia să meargă alături de familia sa pe o plajă din New Jersey, însă se limita doar la a privi băieţii care înotau. Totuşi, treptat, a învăţat să le imite gesturile şi la 13 ani deja câştiga un concurs de înot. De atunci, a fost considerată o adevărată speranţă pentru Jocurile Olimpice. Şi nu a dezamăgit!

A avut probleme la nivelul urechii

La vârsta de cinci ani, Gertrude Ederle a avut rubeolă, iar de atunci s-a ales cu complicaţii la nivelul urechii. Mai exact, a avut leziuni la nivelul timpanului, care i-au slăbit auzul. În aceste condiţii, era de la sine înţeles că medicii au sfătuit-o să evite înotul. Ambiţioasa Gertrude nu i-a ascultat însă. Peste mulţi ani, mai exact la vârsta de 40 de ani, ea a fost însă afectată de surditate.

Reuşite notabile

În anii 1920, Gertrude Ederle a devenit sportiv profesionist. A luat parte la numeroase competiţii, stabilind diverse recorduri. Între 1921 şi 1925 a stabilit 29 de recorduri naţionale şi mondiale. În 1922, ea a doborât șapte recorduri într-o singură după-amiază la Brighton Beach, New York, informează britannica.com.

Gertrude Ederle. Foto: Wikipedia

Ideea de a traversa înot Canalul Mânecii i-a venit în 1925. Nicio femeie nu mai reuşise acest lucru înaintea ei, iar acest detaliu era suficient de motivant pentru ea.  

În 1925, Ederle a avut o încercare nereușită de a înota Canalul Mânecii. Totuşi, în anul următor s-a întors în Franța pentru a încerca din nou, fiind antrenată de înotătorul Jabez Wolffe. Periplul său prin apele Canalului Mânecii au început la 6 august 1926, având ca punct de plecare Cap Gris Nez, lângă Calais. Înotătoarea şi-a uns corpul pentru a-l proteja cu un amestec de vaselină, untură de oaie şi ulei de măsline.

În ciuda apelor agitate, ea a ajuns pe coasta britanică, la Kingsdown, în 14 ore și 31 de minute, bătând recordul mondial masculin cu 1 oră și 59 de minute. Parcursese 56 de kilometri înot.

Foto: Wikipedia

La sosirea în New York, Ederle a fost întâmpinată de o adevărată paradă la care au luat parte în jur de două milioane de oameni. A devenit o adevărată vedetă, iar însuşi preşedintele de atunci, Calvin Coolidge, a numit-o „America’s best girl”!

Gertrude Ederle fost inclusă în Internațional Swimming Hall of Fame în 1965 și în Women’s Sports Hall of Fame în 1980.

@drenate Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Ce nu ştiai despre Muntele Rushmore. De ce este controversat

Sculpturile celor patru președinți americani de pe muntele Rushmore au devenit o...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *