Cel mai cunoscut sos pentru condimentarea cartofilor prăjiţi şi a hamburgerilor, ketchupul are o istorie interesantă.
În lume, la fiecare secundă se vând 21 de ketchupuri, sos fără de ca industria fast-food nu ar mai fi avut probabil acelaşi succes.
Mulţi dintre noi credem că este un produs recent, însă ketchupul datează încă din China medievală, desigur, sub forma altei reţete decât cea din prezent. Mai exact, în acele timpuri, era un amestec de peşte fermentat în saramură, condimentat.
Din China, acest sos a fost adus în Malaysia şi în Indonezia, fiind numit ke-tsiap. În anii 1690 a ajuns în Anglia, cu numele ketchup.
Britanicii aveau să îmbogăţească reţeta acestui sos, căruia i-au adăugat stridii, midii, ciuperci, anşoa şi condimente. Adăugarea roşiilor în acest sos avea să îl transforme în varianta mai aproape de cea a zilelor noastre.
Foarte popular în America
În SUA, ketchupul a avut un succes imens. Henry John Heinz, un american cu origini germane, a avut ideeea de a adăuga zahăr în acest sos şi a mărit cantitatea de oţet, pentru a preveni fermentarea. Heinz a creat o firmă prin care a vândut acest sos, succesul produsului fiind răsunător nu numai în SUA, ci şi peste hotare.
Doctorul care a lăudat virtuţile medicinale ale ketchupului
În timp ce ketchupul a avut mare succes în secolul al XIX-lea, doctorul John Cook Bennett a lăudat calităţile medicinale ale ketchupului. Dr. Bennett, care a fost președinte al Departamentului de Medicină de la Universitatea Willoughby din Ohio, susținea că acest sos condimentat poate vindeca tulburările digestive și diareea, informează caminteresse.fr.
Unii producători au profitat de situație pentru a vinde ketchupul ca remediu pentru gripă, tuse și dureri de cap. Dr. John Cook Bennett chiar l-a prescris sub formă de pastile, mai puţin în sticle.
În pofida entuziasmului public, rezultatele medicinale au fost neconcludente. Aportul de licopen (antioxidantul care dă roşiilor culoarea specifică) este prea mic în ketchup pentru a avea efecte terapeutice.
Totuşi, acest lucru nu a scăzut din popularitatea sosului.
@drenate foto: Pixabay