Casa Milà din Barcelona, simfonia în piatră a lui Gaudi

Situată în centrul Barcelonei, Casa Milà este una dintre realizările de referinţă ale arhitectului catalan Antoni Gaudi, un vizionar care a lăsat omenirii creaţii remarcabile.

Inspirat de natură şi de elementele gotice, Antoni Gaudi a fost numit „arhitectul lui Dumnezeu”, întrucât opera sa a fost influenţată de religia romano-catolică. De-a lungul carierei, a fost sprijinit de Eusebi Güell, un industriaș înstărit, pentru care a creat Palau Güell.  

Antoni Gaudi este cunoscut mai ales pentru celebra catedrală dedicată Sfintei Familii, Sagrada Familia, a cărei construcţie a început în anul 1883. Dar arhitectul catalan a mai creat şi alte capodopere arhitecturale, printre care Casa Milà.

Spectacol al formelor

Obiectiv turistic Barcelona care nu trebuie ratat, Casa Milà se află pe bulevardul Passeig, la numărul 92, în cartierul Eixample. 

Construcţia se remarcă prin faţadele originale, care sunt considerate o adevărată simfonie în piatră. Imobilul a fost construit pentru unul dintre nobilii Barcelonei, Roger Segimon de Milà, între anii 1905 și 1907. Localnicii mai numesc construcţia şi La Pedrera, pentru că are faţada cioplită în piatră naturală.

Casa Milà, o construcție avangardistă. Foto: Unsplash

Faţada ondulată a clădirii imită fluxul organic al valurilor. De altfel, Gaudi s-a inspirat din formele naturii, un semn distinctiv al stilului său arhitectural.

Casa Milà este o construcţie avangardistă şi în prezent, fiind o adevărată senzaţie pentru perioada în care a fost terminată. În interior există un plan deschis, cu stâlpi portanţi în locul pereților tradiționali, permițând o mai mare flexibilitate în amenajare. Tot Gaudí a proiectat mobilierul și decorul personalizate. Inclusiv sistemele de ventilație, iluminare și încălzire au fost integrate meticulos, ceea ce a conferit funcționalitate acestei capodopere arhitecturale.

Remarcabilă este şi terasa de pe acoperiş, unde există un peisaj suprarealist, fiind o dovadă a ingeniozității lui Gaudí de a îmbina utilitatea cu arta. Terasa oferă vederi uimitoare ale Barcelonei, consolidându-i și mai mult statutul de destinație de vizitat pentru iubitorii de arhitectură şi nu numai.

Casa Milà are şi câteva simboluri spirituale, printre care un fragment din rugăciunea Rozariului. Din 1984 a fost inclusă pe lista UNESCO, fiind declarată „locaş de moştenire mondială”.

Citeşte şi: Care sunt cele mai frumoase clădiri din lume în funcţie de „numărul de aur”. În top se află şi o clădire din România

@drenate. Foto: Unsplash

Written By
More from Renate Daily

Femeia care l-a cumințit pe Caragiale. Cine a fost Alexandrina Burelly, soția dramaturgului

Unul dintre cei mai mari dramaturgi români, Ion Luca Caragiale a fost...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *