În secolul al XIII-lea, a început o cruciadă ciudată… nu împotriva dușmanilor politici, ci împotriva pisicilor, acuzate că sunt slujitoare ale Diavolului. O cruciadă cu repercusiuni mult mai grave decât se anticipase.
Pisicile sunt, în prezent, printre cele mai adorate animale de companie. De-a lungul istoriei, ele au avut însă unele perioade nefaste. În trecut, în special pisicile negre au fost asociate cu ghinionul sau misterul.
Pentru a înțelege această imagine sumbră a pisicii negre, trebuie să ne întoarcem în Evul Mediu, o perioadă în care aceste animale se aflau în centrul unei adevărate vânători de vrăjitoare și când reputația lor era profund pătată.
Papa Grigore al IX-lea şi cruciada împotriva pisicilor
În Evul Mediu, pisicile aveau o reputație proastă în Europa. Spre deosebire de alte culturi, precum Egiptul, care le considera simboluri ale protecției sau ale norocului, europenii medievali le asociau cu forțele malefice.
Comportamentul lor misterios (sunt active noaptea, somnoroase ziua, atrase de șobolani și predispuse la reproducere ușoară) le făcea să pară creaturi deviante și tulburătoare.
În 1233, Papa Grigore al IX-lea a mers până acolo încât a recunoscut oficial această temere într-o bulă papală, în care a descris-o ca fiind o slujitoare a Diavolului, întărind astfel o neîncredere deja adânc înrădăcinată. Această decizie a marcat începutul unei lungi perioade de persecuție a pisicilor.
A fost persecuția pisicilor cauza ciumei?
Persecuția pisicilor în Evul Mediu s-a dovedit a fi o greșeală gravă. Se crede că dispariția lor treptată a încurajat proliferarea șobolanilor, principalii vectori ai unor boli grave.
Se crede că acest dezechilibru ecologic a contribuit la răspândirea rapidă a teribilei pandemii de ciumă, care a devastat Europa între 1347 și 1351, provocând moartea a cel puțin o treime din populație.
Confruntați cu această tragedie, europenii au recunoscut, în cele din urmă, importanța pisicilor în combaterea dăunătorilor. Treptat, animalul odinioară demonizat a devenit un aliat valoros în viața de zi cu zi, util pentru protejarea rezervelor de alimente și limitarea răspândirii bolilor.
Semnificația pisicii negre în Evul Mediu
În special printre creștini, pisica neagră era percepută negativ: culoarea sa închisă era percepută ca un simbol al lumii subterane și întărea ideea că era o creatură malefică. Era chiar acuzată că participa la sabate, adunările nocturne unde se credea că vrăjitoarele îl chemau pe Diavol.
În ajunul solstițiului de vară, pisicile negre, închise în saci, erau aruncate pe rug, iar unele erau chiar zidite pentru a proteja o locuință de diavol.
În prezent, pisica neagră are încă o reputație negativă pentru unii dintre noi, existând superstiţia că aduce ghinion, dar rămâne, mai presus de toate, un animal de companie iubit.
@drenate. Foto: Unsplash
