Care este cel mai înalt pod din lume

Clasificările legate de cel mai înalt pod din lume se schimbă, în funcţie de noile astfel de construcţii care apar.

Dacă, până în septembrie 2025, recordul a aparținut podului Duge din sud-vestul Chinei, care îl deținea din 2016, în prezent, recordul este deținut de podul Huajiang Grand Canyon.

Cel mai înalt pod din lume, Huajiang Grand Canyon, traversează râul Beipan din provincia Guizhou din sud-vestul Chinei. Trece peste un defileu pe care localnicii îl numesc „Crăpătura Pământului” și susține autostrada care leagă localitățile Liuzhi și Anlong.
Construcția a început în anul 2021, iar podul a fost deschis circulației pe 28 septembrie 2025 – o durată de sub patru ani pentru o structură de asemenea anvergură.

Are de trei ori mai mult oţel ca Turnul Eiffel

Merită menționate și specificațiile tehnice ale podului. Lungimea totală este de 2.890 de metri. Deschiderea principală dintre piloni măsoară 1.420 de metri, stabilind un record mondial pentru un pod montan.

Cei doi piloni au înălțimi diferite, impuse de configurația terenului: 262 de metri pe versantul nordic, abrupt, și 205 metri pe cel sudic.
Pentru construcție s-au folosit aproximativ 22.000 de tone de oțel, o cantitate echivalentă cu cea a circa trei Turnuri Eiffel.
Înainte de deschidere, inginerii au efectuat un test de sarcină. Au condus 96 de camioane peste secțiunile supuse celor mai mari solicitări, pe parcursul mai multor zile, în timp ce senzorii monitorizau gradul de deformare a structurii.
Rezultatul practic este cel care contează la nivel local: o traversare care dura aproximativ două ore pe drumuri montane sinuoase durează acum doar două minute.
O inovaţie folosită pentru podul Huajiang Grand Canyon este integrarea fibrei optice direct în cablurile principale, pe o lungime de peste 2.000 de metri, pentru a monitoriza în timp real tensiunile şi deformațiile.
Construcţia podului a fost o mare provocare. Amplasarea într-un teren montan abrupt, cu formaţiuni carstice şi diferenţe mari de altitudine, a făcut ca ridicarea pilonilor să fie complexe.

@drenate. Foto: Wikimedia Commons

Written By
More from Renate Daily

Peşterile de marmură, un loc de o frumuseţe aparte

Natura pare a fi cel mai bun artist, iar locuri precum Peşterile...
Read More