Maica Tereza: lecţii de viaţă care ne învaţă să fim mai buni

„Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp să-i iubeşti”. Citatul aparţine uneia dintre cele mai fascinante personalităţi ale lumii: Maica Tereza. Laureată a Premiului Nobel pentru Pace, ea a devenit un simbol al compasiunii faţă de bolnavi şi săraci.

Maica Tereza din Calcutta, pe numele său întreg Agnese Gonxhe Bojaxhiu, s-a născut pe 26 august 1910 în Skopje, Macedonia, într-o familie albaneză catolică. De pe la 12 ani, a simţit chemarea lui Dumnezeu şi a simţit că vrea să îşi dedice viaţa divinităţii. La 18 ani a intrat la Institutul Surorilor Lorette din Irlanda, luându-și numele Tereza, inspirată de Sf. Tereza de Lisieux. La scurt timp, a fost trimisă la Calcutta, iar după doi ani de noviciat, şi-a făcut prima profesiune de credință. A predat geografia la școala „Sfânta Maria” din Calcutta, fiind numită directoare a acestei instituții școlare în 1944. În acea perioadă, a fost diagnosticată cu tuberculoză. Pe atunci, i s-ar fi arătat Domnul, moment în care a ştit că se va dedica ajutării săracilor, bolnavilor și năpăstuiţilor soartei. După 1948, în viaţa ei au apărut schimbări importante. Cu acordul superiorilor de la Vatican, a părăsit ordinul și i s-a permis să își păstreze statutul de călugăriță.

A înfiinţat Ordinul Misionarele Carității

După ce a învăţat noţiuni medicale de bază, a început să îngrijească bolnavi. În 1950, a pus bazele Ordinului Misionarele Carității, ai cărei membri depuneau jurământ de obediență, de castitate și de sărăcie. Maica Tereza a deschis o școală în aer liber pentru copiii săraci și un adăpost pentru bolnavii în ultimul stadiu, care nu aveau unde locui. La început, Misionarele Carității numărau 12 persoane, dar în prezent, peste 5.000 de persoane lucrează sub auspiciile acestui Ordin. Au început să apară filiale locale ale Misionarelor Carității, mai întâi în Venezuela, apoi în țări din Europa de Est, după care și în Asia, Africa și SUA.

Maica Tereza s-a pronunţat împotriva divorţului şi avortului, a vizitat Cernobîlul, oferindu-le suport moral victimelor accidentului nuclear, şi a deschis centre unde a oferit ajutor persoanelor infectate cu HIV.

Prin faptele sale de caritate, Maica Tereza a devenit repede o celebritatea în lumea întreagă, mai ales după ce un documentar a prezentat implicarea sa în ajutarea nevoiaşilor şi suferinzilor. Ca recunoştinţă a faptelor sale, în 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Din anii 1990, starea sa de sănătate a început să se deterioreze: a suferit două atacuri cardiace, iar în 1996 a fost operată la inimă. Pe 5 septembrie 1997, Maica Tereza a trecut în nefiinţă. În India au fost organizate funeralii de stat, la care au participat reprezentanţi din lumea întreagă.

La scurt timp după moartea sa, la Vatican a început procesul de canonizare. Pe 19 octombrie 2003, Maica Tereza a fost beatificată de papa Ioan Paul al II-lea.

Prin faptele sale, Maica Tereza a rămas un simbol al dragostei faţă de semeni, dar şi un model de urmat.

Sursa foto:

www.americamagazine.org

Written By
More from Renate Daily

Obiceiurile zilnice ale unor mari personalităţi

Indiferent în ce domeniu au activat, unele personalităţi precum Beethoven, Einstein şi...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *