Adolescenta care a fost regină a Angliei doar 9 zile. De ce a fost executată

Jane Gray a fost proclamată regină a Angliei după moartea regelui Edward al VI-lea. Ea a rămas cunoscută ca „Regina celor nouă zile”, cea mai scurtă din istoria Angliei.  

Lady Jane Grey, care a făcut parte din casa regală a Tudorilor, a fost regină a Angliei de la 10 iulie 1553 până la 19 iulie 1553. Avea doar 16 ani atunci când a primit această uriaşă responsabilitate, însă urcarea sa pe tron a fost o manevră de a menţine controlul protestant asupra monarhiei engleze. În acele timpuri, se dorea înlăturarea influenţei catolice şi promovarea Reformei Protestante.

Lady Jane Grey, Regina de nouă zile. Foto: Wikipedia

În iulie 1553, regele Edward al VI-lea, care era un susţinător al protestantismului, s-a stins din viaţă, fără a lăsa un moştenitor direct. Înainte de moartea sa, consilierii regelui au pus la cale un plan pentru ca tronul să nu revină prinţesei catolice Maria Tudor, fiica regelui Henric al VIII-lea şi a Ecaterinei de Aragon. Astfel, a fost desemnată ca succesoare verişoara lui Edward, Jane Grey.

După doar nouă zile de domnie, a fost detronată, după uneltirile Mariei Tudor, care obţinuse sprijinul nobilimii şi al populaţiei. Ea a devenit regină a Angliei şi a Irlandei la 19 iulie 1553, iar urcarea sa pe tron a însemnat reinstaurarea (deşi scurtă) a catolicismului.

Jane Gray a fost acuzată de trădare

Lady Jane Grey a avut un destin tragic. Ea a fost închisă în Turnul Londrei şi condamnată la moarte pentru înaltă trădare. A pledat vinovăţia în încercarea de a-şi salva viaţa. Din păcate, participarea tatălui său, Henry Grey, la rebeliunea condusă de Thomas Wyatt împotriva reginei Maria I i-a pecetluit condamnarea la moarte.

Jane Grey fost executată în 1554, fiind considerată un martir al protestantismului.  

@drenate. Foto: Wikipedia

Citeşte şi: Cine au fost cele şase soţii ale lui Henric al VIII-lea

Written By
More from Renate Daily

Apartamentul secret din Turnul Eiffel: de ce a fost construit

În momentul în care a proiectat celebrul turn care îi poartă numele,...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *