Câinii merită din plin să fie numiţi cei mai buni prieteni ai omului. Sunt numeroase faptele prin care acest animal şi-a arătat devotamentul faţă de oameni. Unul dintre cei mai apreciaţi câini din toate timpurile este Balto, un husky siberian.
Dar ce a făcut Balto pentru a deveni unul dintre cei mai iubiţi câini?
În iarna anului 1925, în Nome, un orăşel izolat din Alaska, a izbucnit o epidemie de difterie, o boală gravă care determină dificultăţi de înghiţire şi respiraţie, complicaţii care pot duce la sufocare şi deces.
Soluţia era antitoxina difterică, prin care se putea preveni declanşarea unei epidemii. Însă serul salvator se afla la peste 1.000 de kilometri depărtare. Era dificil însă ca o persoană să meargă pe o distanță atât de mare în condiţii de iarnă, pe viscol, cu temperaturi de – 30 grade Celsius. De aceea, a fost organizată o expediție numită „cursa serului” formată din peste 150 de câini de tracţiune, printre care şi Balto, condusă de imigrantul norvegian Gunnar Kaansen.
Model de rezistenţă şi curaj
Pe ultima porţiune de 85 de kilometri, cursa a fost condusă de Balto, care s-a remarcat prin rezistență fizică și determinare. Pe un frig extrem, Balto a reuşit să transporte în siguranţă şi să ducă la destinaţie serul salvator, care a ajutat la prevenirea răspândirii difteriei.

După această faptă remarcabilă, Balto a fost dus într-un tur de prezentare prin toată ţara. Ca un fapt inedit, lui Balto i-a fost dedicată statuia chiar în timpul vieţii şi câinele însuşi a fost prezent la dezvăluirea monumentului. În Central Park din New York, poate fi admirată statuia din bronz al lui Balto, unul dintre cei mai iubiţi câini din America.
După moartea lui Balto, corpul său a fost îmbălsămat şi expus la Muzeul de Istorie Naturală din Cleveland. Oamenii de ştiinţă i-au analizat ADN-ul şi s-a constatat că nu are strămoş lup, aşa cum se credea, având legături cu actualul husky siberian şi cu câinii de sanie din Alaska şi Groenlanda.
Povestea lui Balto a fost sursă de inspiraţie pentru filme, cărţi şi jucării.
@drenate. Foto: Wikipedia