Ce îmbunătăţire se va aduce Colosseumului din Roma

Ministerul italian al culturii a anunţat un proiect amplu de reconstrucţie a arenei de luptă din amfiteatrul roman de la Colosseum. Acest lucru va permite vizitatorilor să se plimbe aici începând din anul 2023.

Reconstrucţia arenei Colosseumului din Roma este un proiect ambiţios, care va ajuta la conservarea acestei structuri arheologice celebre. Totodată, va permite vizitatorilor să admire acest monument-simbol al Italiei din centrul arenei, cum o puteau face la sfârşitul anilor 1800. În prezent, există o mică platformă care dezvăluie ruinele zidurilor şi coridoarele subterane ale arenei.

În urma acestei îmbunătăţiri, se vor putea organiza evenimente culturale aici, însă locul nu se va transforma într-o sală de spectacole.

Când şi de ce a fost construit

Cel mai mare amfiteatru al Antichităţii, Colosseumul din Roma s-a menţinut într-o formă bună, fiind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice. Construcţia acestei impresionante structuri a fost iniţiată în vremea împăratului Vespasian, în anii 72-73, fiul său, Titus, fiind cel care a dus-o la bun sfârşit în anul 80. Amfiteatrul a cunoscut îmbunătăţiri în perioada lui Domiţian, care a completat cu arena şi cu zidurile subterane. Are 189 de metri lungime, 156 de metri lăţime, înălţimea peretelui exterior fiind de 48 de metri. În trecut, arena era acoperită cu o pânză, astfel încât spectatorii să nu fie deranjaţi de ploi sau de soare.

Amfiteatrul avea rezervate anumite locuri pentru invitaţii de onoare, cea mai bună poziţionare fiind a împăratului şi a vestalelor. Poziţii privilegiate aveau şi oamenii înstăriţi, în vreme ce ultimele locuri erau ocupate de săraci. Principala atracţie era reprezentată de luptele între gladiatorii profesionişti, pentru desăşurarea cărora patronii bogaţi plăteau sume importante. Ultima luptă dintre gladiatori în arena Colosseum-ului a avut loc în anul 435. De asemenea, arena era şi loc de desfăşurare a unor spectacole precum mimarea unor bătălii navale sau vânătoarea de animale sălbatice.

O parte din Colosseum s-a prăbuşit după cutremurul din 1349, iar din 1749, construcţia a intrat sub protecţia bisericii. De-a lungul timpului, Colosseum-ul a cunoscut diverse perioade de restaurări.

Foto: Pixabay

Citeşte şi: Curiozităţi despre gladiatorii romani

Written By
More from Renate Daily

Prinde din zbor cea mai frumoasă expoziție a verii!

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să „Prindeți din zbor...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *