Ebenezer Place, situată în Wick, Caithness, Scoția, este recunoscută oficial de Cartea Recordurilor Guiness ca fiind cea mai scurtă stradă din lume.
„Este suficient să clipești și ai ratat Ebenezer Place”, scria Anne Ward, autoarea cărții „Nothing to See Here: A Guide to the Hidden Joys of Scotland”, un ghid al locurilor neobișnuite din Scoția.
Situată în Wick, Scoția, între Union Street și River Street, Ebenezer Place este recunoscută oficial începând din 2006 ca fiind cea mai scurtă stradă din lume de Cartea Recordurilor Guinness.

Măsoară doar 2,06 metri lungime, depășind recordul anterior de 5,2 metri stabilit de Elgin Street din Lancashire, Anglia. Strada are o singură adresă: ușa din față a restaurantului No. 1 Bistro, care face parte din Hotelul Mackay’s.
Cum a apărut
Deși Ebenezer Place a intrat în Cartea Recordurilor Guinness în 2006, strada a fost construită cu mult timp în urmă – în 1883. La acea vreme, un domn pe nume Alexander Sinclair, după ce făcuse o avere în America, s-a întors la Wick și a construit ceea ce este acum Hotelul Mackay’s la intersecția dintre Union Street și River Street.
Consiliul orașului i-a cerut să pună un nume pe capătul scurt al clădirii. A făcut acest lucru și astfel s-a născut cea mai scurtă stradă din lume. Patru ani mai târziu, Ebenezer Place a apărut în registrele orașului, informează Amusing Planet.
Ebenezer Place a fost în mare parte neobservată ca fiind cea mai scurtă stradă din lume până când Murray Lamont, managerul Hotelului Mackay’s, a făcut câteva cercetări și a început un lung proces pentru ca strada să fie acreditată de Cartea Recordurilor Guinness.
Craig Glenday, redactorul-șef al Guinness World Records, „s-a luptat cu vânturi puternice și furtuni” ca să ajungă la Wick pentru a măsura strada.
După „50 de ore și mai multe ocolișuri”, a sosit în localitate și a măsurat oficial strada, declarând-o un record mondial doar o oră mai târziu.
@drenate. Foto: Wikipedia