Crazy Horse Memorial, sculptura în munte neterminată

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi războinici amerindieni este Thashunke Witko sau Crazy Horse. El a fost ucis de trupele americane în 1877, iar ca gest reparator, s-a decis construirea unui memorial dedicat lui în Black Hills, Dakota de Sud.

Thashunke Witko, numele pe care oamenii săi l-au dat cunoscutei căpetenii amerindiene, poate fi tradus prin „Calul său este nebun” sau „Calul său este nărăvaş”.

Cel care avea să intre în istorie ca unul dintre marii apărători şi susţinători ai dreptăţii din toate timpurile, Crazy Horse a fost conducător sioux din triburile Lakota Oglala. S-a remarcat ca mare luptător între anii 1850 – 1860. A luptat cu triburile rivale (printre ele, Pawnee și Blackfeet) şi a fost numit mare căpetenie de război (Ogle Ranka Un), ca o răsplată pentru faptele sale de vitejie pe câmpul de luptă.

S-a impus în Marele Război Sioux (1876 – 1877), precum şi în bătălia Little Big Horn, când întreaga Divizie 7 de cavalerie a fost ucisă. A reuşit să fenteze gloanţele soldaţilor americani, însă steaua sa a apus după ce a pierdut o luptă la Wolf Mountain din statul Montana. El a decis să se predea americanilor, pentru a-şi proteja oamenii. În 1877, a devenit prizonier. I-a fost înscenată o evadare, în urma căreia a fost înjunghiat pe la spate.

Cum a luat naştere proiectul Crazy Horse Memorial

Ca un gest istoric reparator şi reconciliator, autorităţile americane au decis construirea unui monument care să-i fie dedicat.

Chipul lui Crazy Horse sculptat în munte. Foto: Unsplash

Chipul lui Crazy Horse a fost sculptat într-o latură a muntelui Thunderhead, într-o zonă pe care amerindienii o consideră sfântă. Însă construcţia a rămas neterminată. Restul sculpturii urma să îl reprezinte pe Crazy Horse pe un cal şi arătând cu degetul.

Cel care a fost însărcinat cu acest proiect a fost Korczak Ziółkowski, sculptor de origine poloneză. Ziółkowski a început lucrările în 1948 şi a muncit la acest memorial până la moartea sa, în 1982.

Figura lui Crazy Horse a fost finisată în 1998, dar lucrările la memorial nu sunt încă terminate. În momentul în care proiectul va fi dus la îndeplinire, va fi una dintre cele mai mari astfel de structuri din lume, cu lăţimea de 195 metri şi înălţimea de 172 metri. Capul lui Crazy Horse va avea înălţimea de 27 metri. Proiectul aparţine Fundaţiei non-profit Crazy Horse Memorial.

Construcţia a stârnit şi unele controverse. S-a spus că gestul lui Crazy Horse de a arăta cu degetul nu este specific amerindienilor şi este chiar nepoliticos. Chiar şi în stadiu neterminat, Memorialul Crazy Horse este un important obiectiv turistic.

La 14 kilometri de acest memorial se află statuile sculptate ale preşedinţilor americani George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt şi Abraham Lincoln, despre care poţi citi mai multe AICI.

@drenate. Foto: Pixabay

Written By
More from Renate Daily

Ce însemna tinereţea pentru Ana Aslan, părintele geriatriei româneşti

Medic apreciat pe plan internaţional pentru realizările sale remarcabile, Ana Aslan este...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *