Fântâni arteziene impresionante

Cu greu ne-am imagina Roma fără fântâna di Trevi sau Las Vegas fără fântanile din faţa hotelului Bellagio. Spectacole de apă, aceste fântâni înfrumuseţează marile oraşe, fiind puncte de reper căutate de turişti.

Fontana di Trevi

Cea mai cunoscută fântână arteziană din lume este Fontana di Trevi, adevărată emblemă a Romei. Se află în piaţa cu acelaşi nume din Roma, la capătul apeductului Aqua Virgo, realizat în timpul generalului roman Marcus Vipsanius Agrippa. Fântâna a fost construită la iniţiativa papei Clement al XII-lea, care a încredinţat misiunea arhitectului Niccolo Salvi în 1732. Inaugurarea fântânii a avut loc în 1762, în timpul papei Clement al XIII-lea. Fontana di Trevi este considerată un exemplu de perpetuare a stilului baroc, având câteva trimiteri mitologice şi istorice. Impresionant este asamblul statuar care îl are în centru pe Neptun, zeul mării, amplasat într-un car de luptă condus de doi tritoni, creaturi mitologice pe jumătate oameni, jumătate peşti. De o parte şi de alta se află două statui, una simbolizând abundenţa şi una care redă sănătatea.  

Fontana di Trevi a fost popularizată în filmul „La Dolce Vita”, fiind celebră scena care îi are ca protagonişti pe Anita Ekberg şi Marcello Mastroianni. Mulţi turişti care ajung la această fântână obişnuiesc să arunce bani în ea. Se spune că dacă arunci cu mâna dreaptă peste umărul stâng te vei reîntoarce la Roma.

Bellagio, Las Vegas

Vizitate de milioane de turişti în fiecare an, fântânile Bellagio se află în faţa hotelului cu acelaşi nume din Las Vegas. Sunt una dintre atracţiile oraşului, fiind considerate simfonie a apei cu coregrafie de lumină şi muzică. Printre melodiile care însoţesc spectacolul de apă al acestor fântâni se numără: „The Star Spangled Banner” (Whitney Houston), „Time To Say Goodbye” (Andrea Bocelli), „God Bless the USA” (Lee Greenwood), „Your Song” (Elton John, „Viva Las Vegas” (Elvis Presley), „Luck Be a Lady” (Frank Sinatra), „My Heart Will Go On” (Céline Dion). Pe ritmurile acestor hituri, apele fântânii Bellagio par că dansează.

Pentru construcţia acestor fântâni arteziene s-ar fi cheltuit în jur de 50 de milioane de dolari. Sursa apelor este un vechi sistem de irigare folosit anterior pentru un teren de golf care ocupa iniţial terenul pe care a fost construit hotelul Bellagio.

Jet d’Eau, Geneva

Unul dintre cele mai frumoase locuri din Geneva este Jet d’Eau. Aşa cum îi spune şi numele, este un jet de apă care atinge înălţimea de 140 de metri, viteza apei fiind de 200 km/h. Această fântână arteziană a fost inaugurată în 1951 şi foloseşte apele lacului Leman.

Scopul iniţial a fost crearea unei supape de siguranţă pentru a scădea excesul de presiune pusă pe seama reţelei de energie hidraulică a oraşului. Cu timpul, fântâna arteziană a devenit populară. Funcţionează pe tot parcursul anului şi este iluminată cu ajutorul unor instalaţii care au la bază energia solară. Noaptea, această fântână arteziană oferă un spectacol romantic.

Fântâna magică din Montjuic, Barcelona

Inaugurată în 1929 în cadrul Expoziției Universale, Fântâna magică din Montjuic, situată între Palatul Național și Piața Spaniei, este o importantă atracţie turistică a oraşului Barcelona.

Este o creaţie a artistului Carles Buigas, care a realizat planul construcţiei cu un an înainte de inaugurare. Acesta credea însă că planul său este mult prea ambiţios pentru a putea fi dus la îndeplinire. Peste 3.000 de muncitori au lucrat intens astfel că proiectul său să fie materializat. Fântâna magică din Montjuic este un spectacol de sunet, lumină, muzică şi ritm.

Foto: Pixabay

Citeşte şi: Turnul Eiffel: de ce este ilegal să îl fotografiezi noaptea

Written By
More from Renate Daily

Maria Rosetti, englezoaica simbol al Revoluţiei române de la 1848

Maria Rosetti, al cărei nume real este Mary Grant, a susţinut aspiraţiile...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *