Dacă există un loc al liniștii depline și al întâlnirii omului cu meditația și cu arta, acela ar fi grădinile japoneze. Frumusețea acestora a depășit demult granițele Japoniei, fiind cunoscute în toată lumea.
Pentru japonezi, grădinile au o semnificație aparte. În vechime, elemente precum amenajarea, dimensiunea și stilul grădinilor arătau rangul sau statutul familiei respective. Fiecare perioadă importantă a istoriei Japoniei a adus modificări în amenajarea grădinilor. Însă, aceste locuri au un punct comun: imitarea la maximum a naturii, aproape ascunzând intervenția omului. Echilibru perfect al naturii și al artei, grădinile japoneze au fost influențate de elemente ale filozofiei Shinto, budiste și taoiste.
O grădină japoneză este locul unde omul se poate întâlni pentru a medita și pentru a se regăsi pe el însuși. Japonezii au preluat arta creării grădinilor paradisiace de la chinezi, popor cunoscut pentru perfecțiune și pentru disciplină. În prezent, ca și în trecut, aceste grădini sunt amplasate lângă temple, pavilioane cu ceai, palate, dar și în apropierea locuințelor.
Piatra, plantele și apa, elemente-cheie
Grădinile japoneze sunt construite cu ajutorul granitului sau al pietrei vulcanice, peste care curge apa, elemente indispensabile pentru aceste spaţii. Tot din piatră sunt realizate și numeroase ornamente amplasate aici, precum lanternele sau felinarele, care în trecut luminau ceremonialul nocturn al ceaiului. Din piatră sunt modelate și aleile pe care vizitatorii merg pentru a contempla frumusețea grădinilor. Aleea (Roji) are o semnificație filosofică, separându-l pe vizitator de lumea grăbită din care a venit. Pietrele așezate de-a lungul aleilor par a fi aranjate neglijent, însă este vorba despre o neglijență controlată.
Ca elemente de vegetație, printre plantele nelipsite din grădinile japoneze se numără pinul, arbore care semnifică longevitatea. Arțarii japonezi sunt, de asemenea, nelipsiți din grădinile nipone. Găsim aici în special arbori din speciile: Palmatum (arbust de arțar roșu), Ginnala, Japonicum și Maximowikzianum (ce poate ajunge la o înălțime de 15 m). Din grădinile japoneze nu poate lipsi bambusul. Simbol al Asiei prin excelență, bambusul se poate adapta multor condiții de climă. Din cele peste 1.200 de tipuri de bambus, sunt folosite mai ales cele din speciile Sasa Veitchii, Pleioblastus Pumilus, Shibataea Kumasaca și Phyllostachis Edulis. Din bambus este de obicei construit zidul care înconjoară grădina.
Cireșii, ferigile, azaleele, crizantemele, yucca și irișii sunt alte plante care îmbogățesc cu frumusețea lor grădinile japoneze.
Respectă principiile Zen
Grădinile japoneze sunt construite respectând principiile filozofiei Zen. În esenţă, se respectă simplitatea, asimetria, austeritatea, naturalețea, subtilitatea, transcendența și calmul. Există trei tipuri de grădini nipone: cele de tip deal (Tsukiyama), uscate (Karesansui) și cele de ceai (Chaniwa).
Cel mai cunoscut în lumea occidentală este modelul Karesansui, asociat cu Budismul Zen. Această grădină este reprezentată prin elemente precum pietrele, nisipul care este greblat simbolic, amintind de valurile mării sau de curgerea unui pârâu. De asemenea, așezarea pietrelor poate aminti de o cascadă. Grădinile Zen datează încă din perioada Kamakura (1185-1333), iar lângă templul din Kyoto se poate admira un astfel de loc.
După apariția ceremoniei ceaiului, în secolul al XIV-lea, apar grădinile Chaniwa, construite în apropierea încăperii unde se servea această licoare. Acestea aveau lanterne din piatră pentru a lumina aleea noaptea, precum și un bazin din piatră umplut cu apă, pe care musafirii o foloseau pentru a-și spăla mâinile sau pentru a-și clăti gura.
Grădina japoneză cu lac impresionează prin cascada și prin podul construit deasupra apei și prin simbolurile sale (piatra turcoaz și albastră, reprezentări ale longevității și sănătății).
Citeşte şi: Samuraii, războinicii de elită ai Japoniei
Foto: Pixabay
