Irina Burnaia, prima femeie-pilot care a survolat Carpaţii

Aviaţia română se poate lăuda cu multe performanţe când vine vorba despre deschizătorii de drumuri. Irina Burnaia s-a remarcat prin pasiunea sa faţă de zbor, dar mai ales prin reuşitele sale într-un domeniu care părea, până la ea, destinat doar bărbaţilor.

Considerată Amelia Earhart de România, Irina Burnaia a fost prima femeie-pilot care a survolat Carpaţii, precum şi prima femeie care a obţinut brevetul de pilot acrobat şi prima femeie care a efectuat o cursă internaţională.

Pe numele său real, Irina Cioc, Irina Burnaia s-a născut în 1909 în satul Ciurari din Teleorman, în familia unor oameni înstăriţi. Astfel, a avut şansa de a fi educată în şcoli înalte şi de a primi o educaţie bună. Irina a urmat Ştiinţele Juridice, pregătindu-se să devină avocat. A abandonat însă avocatura după ce a descoperit pasiunea pentru aviaţie.

Irina a zburat prima dată cu avionul în 1933, când a fost nevoită să ajungă cât mai repede din Bucureşti la Constanţa. A zburat atunci cu un avion pilotat de Petre Ivanovici.

Impresionată de călătorie, după câteva zile, ea i-a cerut aviatorului să o înveţe să zboare. Nu numai că a aflat tainele pilotajului, dar a obţinut, la doar 24 de ani, brevetul de grad I şi I. Devenea astfel a printre primele femei pilot din România, după ce drumurile în aviaţia feminină au fost deschise de Elena Stoenescu Caragiani și Ioana Cantacuzino.

Primul zbor peste Carpaţi şi multe alte reuşite aviatice

În 1934, Irina Burnaia devenea prima femeie-pilot din ţara noastră care a survolat Munţii Carpaţi. A pilotat atunci un avion IAR-22 construit la Braşov.  

Irina Burnaia, deschizătoare de drumuri în aviație. @eroiiromanieichic.ro

Peste un an a plecat însoţită tot de Ivanovici într-un raid pe ruta Bucureşti – Cape Town, Africa de Sud. Din cauza unor defecţiuni, au aterizat în Turcia. Călătoria s-a dovedit a fi anevioasă, astfel că au ajuns în Africa de Est, în apropierea Lacului Victoria, fiind nevoiţi să îşi întrerupă călătoria, din cauza stării precare a aparatului de zbor.

Cu toate că nu au ajuns tocmai la destinaţie, au parcurs peste 16.000 de kilometri.

În 1937, a devenit prima femeie pilot-acrobat din România, iar în cel de-al Doilea Război Mondial conducea Escadrila Albă a Crucii Roşii, Escadrila Bugurului. Tot în 1937 a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu însemne de pace.

După Război, a emigrat în Elveţia şi a efectuat curse în Orientul Apropiat cu soţul său, Traian Udriski, fost comandor şi pilot al Casei Regale.

Irina Burnaia s-a stins din viaţă în 1997, la Geneva.

Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Grădina Zmeilor din Sălaj, locul desprins din poveşti

În România există multe locuri spectaculoase, pe care ar trebui să le...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *