Lacul Vulturilor, un loc al legendelor

Unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Munții Siriului este Lacul Vulturilor, cunoscut și ca Lacul fără fund. Este un loc frumos şi înconjurat de legende şi povestiri.

Aflat la altitudinea de 1.420 de metri în Munții Siriului, judeţul Buzău, Lacul Vulturilor are origini glaciare. Ocupă o suprafață de 10.000 metri pătrați şi se află într-un cadru pitoresc, într-o micodepresiune a Culmii Mălaia.

Este unul dintre puținele locuri din ţara noastră unde pot fi văzute capre negre. Traseele turistice până aici nu sunt însă uşor accesibile tuturor, mai ales iarna, din cauza troienelor. Totuşi, cine reuşeşte să ajungă la Lacul Vulturilor se va bucura de un cadru de vis, înconjurat de linişte şi frumuseţe a naturii.

Legendele Lacului fără fund

Mai este cunoscut şi ca Lacul fără fund. În ciuda acestei denumiri, lacul are o adâncime maximă de cel mult 2,5 – 3 metri.  

Locul este pomenit şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”: „aici vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. De altfel, chiar datorită acestei povestiri a lui Vlahuţă, locul a ajuns să fie cunoscut ca Lacul Vulturilor.

Lacul Vulturilor. Foto: romaniamotorcycletours.com

Conform altei legende, un cioban care ar fi vrut să renunţe la meseria sa şi-a aruncat bâta în acest lac, pe care a regăsit-o după un an, plutind pe Dunăre. Mistuit de dorul acestor locuri, el a decis să revină la vechea activitate, convins că oieritul este menirea sa adevărată.

O altă poveste relatează că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii au construit aici un drum pe sub lac, pentru a-i induce în eroare pe germani, iar tancurile care au ajuns în acest loc nu au mai ieşit nicidată.

Potrivit altei legende, locuitorii din satele din împrejurimi obişnuiau să îşi arunce în lac bogăţiile de frica tătarilor. Ei sperau că le vor recupera după trecerea cotropitorilor, însă nimeni nu a mai găsit nimic.

@drenate. Foto mare: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Locuri emblematice din Rusia

Rusia se poate lăuda cu foarte multe locuri fascinante, care merită a...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *