Povestea impostorului care a vândut Turnul Eiffel la fiare vechi

Este greu de crezut că o construcţie atât de solidă precum Turnul Eiffel poate cădea pradă unei escrocherii, însă acest lucru s-a întâmplat. Protagonistul a fost Victor Lustig, un infractor care a ţintit sus şi a reuşit să vândă Turnul Eiffel la fiare vechi. De două ori! Mai mult, a avut şi îndrăzneala de a lăsa 10 sfaturi de „bună practică” pentru cei care vor să îi urmeze exemplul.

Născut într-un orăşel din Austro-Ungaria, Victor Lustig este considerat unul dintre cei mai mari escroci din toate timpurile. În 1925, Lustig a ajuns la Paris şi s-a dat drept conte şi oficial american. S-a cazat la Hôtel de Crillon şi nimeni nu i-a contestat identitatea. El a avut curajul de a le trimite afaceriştilor de top din industria metalului o scrisoare prin care îi invita la o întâlnire prin care le propunea vânzarea Turnului Eiffel. „Din cauza greșelilor inginerești, reparațiilor mult prea costisitoare și din cauza problemelor politice despre care nu pot să vorbesc, demolarea Turnului Eiffel a devenit necesară” – astfel îşi argumenta el iniţiativa. Lustig a scos aşadar la vânzare celebrul simbol al Parisului, cu intenţia de a valorifica turnul la fier vechi. André Poisson este cel care s-a oferit să facă achiziţia. Cu toate că a aflat că a fost victima unei escrocherii, Poisson nu l-a denunţat pe Lustig, de teamă să nu fie umilit de colegi. După doar o lună, Lustig a repetat acţiunea, iar de această dată a fost reclamat de cel înşelat, „contele” fiind nevoit să fugă în SUA.

Victor Lustig, un infractor care a ţintit sus. Foto: unjourdeplusaparis.com

Probabil că nu ar fi fost prins dacă nu s-ar fi lăcomit. Lustig a devenit pionul unei escrocherii şi mai mari, o operaţiune de falsificare a bancnotelor care ar fi putut să afecteze grav economia Americii. În septembrie 1935, doi agenţi FBI au reuşit să îl prindă. A fost arestat şi condamnat la 20 de ani de închisoare. Falsul conte a murit după doi ani în temuta închisoare Alcatraz, din cauza unei pneumonii.

10 sfaturi pentru escroci

Iată ce sfaturi „profesioniste” a creat Lustig pentru cei care vor să îi urmeze exemplul în ceea ce priveşte activitatea infracţională!

  1. Fii un ascultător răbdător. Acest lucru va duce către succes, nu vorba multă şi inutilă.
  2. Să nu pari niciodată plictisit
  3. Aşteapt-o pe cealaltă persoană să-şi exprime opiniile politice, iar apoi aprobă-le.
  4. Lasă interlocutorul să îşi spună părerile religioase, iar apoi spune-i că şi tu crezi la fel.
  5. Intră în discuţii despre sex, dar nu le continua decât dacă interlocutorul doreşte acest lucru.
  6. Niciodată să nu vorbeşti despre boli decât dacă un interes special o cere.
  7. Niciodată să nu te bagi în chestiunile personale ale unei persoane. Până la urmă, vor povesti ei de bunăvoie.
  8. Nu te făli. Lasă-ţi importanţa să fie discret evidentă.
  9. Să nu fii niciodată murdar.
  10. Nu te îmbăta niciodată.

Foto: historia.ro, unjourdeplusaparis.com

Citeşte şi: Turnul Eiffel: de ce este ilegal să îl fotografiezi noaptea

Written By
More from Renate Daily

Cabaretele celebre ale Parisului. Cum a apărut Moulin Rouge

Parisul este renumit pentru multe aspecte, inclusiv pentru viața de noapte din...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *