Cartea „Rezervă” (Spare) este volumul de memorii cu care Prinţul Harry a împărţit lumea în două. Declaraţiile sale au fost considerate de mulţi atacuri fără precedent la adresa familiei sale.
Harry, fiul cel mic al regelui Charles şi a prinţesei Diana, este în centrul atenţiei prin cartea sa de memorii. Numele pe care l-a ales, „Rezervă”, face referire la obiceiul potrivit căruia primul fiu este moştenitorul titlurilor, al averii şi al puterii, în timp ce al doilea fiu este o rezervă pentru situaţia în care primului născut i se întâmplă ceva.
Dezvăluiri sincere sau atacuri?
În „Rezervă”, prinţul Harry prezintă câteva episoade care l-au marcat de-a lungul vieţii, începând din copilărie. Însă ceea ce a atras atenţia sunt numeroasele sale dezvăluiri scandaloase, considerate adevărate atacuri la adresa membrilor moharhiei britanice, vizaţi fiind mai ales tatăl său, Charles, şi fratele său, William.
În 2019, Harry ar fi avut o dispută cu fratele său, la reşedinţa ducilor de pe proprietatea Palatului Kansington. „M-a luat de guler, mi-a rupt lanțul de la gât și m-a dat de pământ”, a mărturisit Harry.
Fără perdea, prinţul a dezvăluit că a consumat droguri: „Desigur că luam cocaină în acea perioadă. La casa de la țară a cuiva în cursul unui weekend sufocant mi s-a oferit o priză, iar de atunci am mai luat de câteva ori. Nu a fost prea distractiv și nu am fost euforic, așa cum părea să se întâmple cu toți ceilalți. Dar m-a făcut să mă simt altfel, iar acesta era principalul meu obiectiv. Să simt. Ceva diferit”.
Harry a descris şi momentul în care a aflat de moartea mamei sale (avea 12 ani pe atunci), precum şi decizia tatălui său de a se căsători cu Camilla, pe care o numeşte „o mamă vitregă rea”.
Harry aminteşte şi de disputa pe care soţia sa, Meghan, a avut-o cu Kate Middleton, în 2018. Printre altele, Harry a declarat şi că a ucis 25 de talibani în Afganistan.
Iată un fragment din cartea „Rezervă”
„Abia incepuse vara lui 2013. Willy si Kate, mai avand doar cateva saptamani pana sa li se nasca primul copil, vor fi scosi din circuit pentru o vreme. Ca urmare, fundatia nu avea niciun fel de proiecte in pregatire. Cele aproximativ sapte milioane de lire sterline zaceau degeaba in visterie. Iar daca ideea cu Jocurile Internationale ale Razboinicilor se bucura de succes, avea sa intareasca profilul fundatiei, ceea ce ii va incuraja pe donatori si va face sa creasca de multe ori sumele din conturile acesteia. Vor fi cu mult mai multi bani disponibili cand Willy si Kate se vor intoarce sa-si reia activitatile in totalitate. Asa ca ma simteam cat se poate de sigur pe mine in zilele dinaintea prezentarii pe care urma s-o sustin.
Dar cand a venit ziua cu pricina, parca nu mai eram atat de increzator. Mi-am dat seama cu cata ardoare imi doream chestia asta, pentru soldati si pentru familiile lor si, daca e sa fiu sincer, pentru mine insumi. Iar acest acces subit de emotie m-a impiedicat sa fiu la inaltime. Totusi, am reusit sa duc lucrurile pana la capat si membrii consiliului au fost de acord.
In culmea fericirii, l-am cautat pe Willy, asteptandu-ma ca si el sa fie la fel de entuziast. A fost teribil de iritat. Ar fi vrut sa discut mai intai cu el toata povestea.
Am presupus, i-am zis, ca avea sa fie informat de altii. El s-a plans ca voi consuma toate fondurile din Fundatia Regala.
Absurd, m-am balbait eu. Mi- s-a spus ca nu va fi nevoie decat de o finantare de o jumatate de milion de lire sterline, ca sa punem jocurile in miscare, adica o foarte mica parte din banii fundatiei. In plus, banii veneau din Fondul Endeavour, o structura special creata de fundatie pentru recuperarea veteranilor. Restul va proveni, de la donatori si sponsori.
Ce se intampla aici? m-am intrebat. Pe urma mi-am dat seama: Dumnezeule, rivalitatea dintre frati!
Mi-am pus o mana peste ochi. Nu mai depasiseram faza asta? Toata povestea cu Mostenitorul contra Rezervei? Nu era cam tarziu, totusi pentru dinamica asta obosita de copii mici?
Dar, chiar daca nu despre asta era vorba, chiar daca Willy insista sa se ia la intrecere cu mine, sa transforme relatia noastra de frati intr-un soi de olimpiada privata, nu-si dadea seama ca avea in fata mea un avans insurmontabil? El era casatorit, cu un copil pe drum, in timp ce eu imi comandam mancare acasa si o mancam singur deasupra chiuvetei.
Chiuveta tatei! Inca locuiam cu tata! Jocul s-a sfarsit, omule. Tu ai castigat.
Ma asteptam la ceva magic. Credeam ca aceasta misiune provocatoare si nobila de creare a unor Jocuri Internationale ale Razboinicilor ma va propulsa in etapa urmatoare a vietii mele de dupa razboi. N-a fost deloc asa. In loc de asta, zi dupa zi, ma simteam tot mai inert. Mai lipsit de speranta. Mai pierdut.
Spre sfarsitul verii lui 2013, aveam necazuri, osciland intre accese de letargie debilitanta si atacuri puternice de panica.
Viata mea oficiala presupunea sa apar in public, in fata oamenilor, sa tin discursuri si cuvantari, sa dau interviuri, iar acum ma trezeam aproape incapabil sa indeplinesc aceste sarcini elementare. Cu cateva ore inaintea unui discurs sau a unei aparitii in public, eram leoarca de transpiratie. Apoi, in timpul evenimentului in sine, eram incapabil sa gandesc, imi tiuiau urechile si aveam mintea plina de spaime si de fantezii in care fugeam de acolo.” (sursă: libris.ro)
Citeşte şi: Succesiunea la tron după moartea reginei Elisabeta a II-a
Foto: Wikipedia, libris.ro
