Elena Cuza a fost o prezenţă discretă pe scena politică, fiind, în schimb, dedicată activităţilor caritabile. A ajutat copiii orfani şi s-a implicat în numeroase acte de binefacere şi donaţii. Pe plan personal, Elena Cuza a trăit dezamăgirea infidelităţilor soţului său şi a acceptat să înfieze cei doi copii pe care acesta i-a avut cu amanta sa. I-a fost totuşi devotată lui Cuza, care, în ciuda tuturor suferinţelor pe care i le-a provocat, i-a păstrat respectul cuvenit.
Fiică a postelnicului Iordache Rosetti şi a soţiei sale, Catinca, Elena Rosetti, viitoarea soţie a lui Alexandru Ioan Cuza, s-a născut la 17 iunie 1825. Şi-a petrecut copilăria la Soleşti, Vaslui, la moşia părinţilor, alături de cei trei fraţi. A avut parte de educaţie aleasă, învăţând timpuriu limbile franceză şi germană. La vârsta de 15 ani s-a mutat la Iaşi, unde a intrat în înalta societate.
În 1844, l-a întâlnit pe Alexandru Ioan Cuza, de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Elena era timidă şi introvertită, în timp ce Alexandru Ioan Cuza era cuceritor, galant, având faimă de afemeiat. Cei doi şi-au unit destinele chiar în acelaşi an, pe 30 aprilie, stabilindu-se în casa părinţilor lui, la Galaţi.
În 1848, Moldova şi Ţara Românească erau cuprinse de febra revoluţiilor, la care a participat şi tânărul Cuza. După ce a devenit prizonier, în urma înclinaţiilor liberale manifestate, soţia sa i-a fost alături şi a iniţiat demersuri pentru a-l elibera. La 5 ianuarie 1859, Cuza era ales domnitor al Moldovei, iar la 24 ianuarie acelaşi an în Ţara Românească. Deşi devenise Primă Doamnă, Elena Cuza a plecat în exil la Paris, la îndemnul soţului ei. În perioada în care s-a aflat la Paris, în viaţa soţului său a apărut Maria Obrenovici, fiica cea mare a lui Costin Catargiu, văduva lui Efrem Obrenovici şi mama lui Milan, viitorul rege al Serbiei. Această legătură nu a fost ţinută secretă, mai mult, a ajuns şi la urechile Elenei, la Paris, care i-ar fi scris soţului ei, cerându-i să pună capăt relaţiei. „Prinţul nu doreşte să mă întorc şi trebuie să mă supun voinţei lui”, îi scria Elena mamei sale. A revenit totuşi în ţară în 1862, preluându-şi atribuţiile publice.
Dedicată actelor filantropice
Resemnată în faţa infidelităţilor soţului său, Elena Cuza s-a dedicat acţiunilor de caritate. La Bucureşti, a înfiinţat Azilul Elena Doamna la Cotroceni şi a locuit o perioadă la Iaşi, unde a lucrat voluntar ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. A susţinut, alături de soţul său, adoptarea Legii instrucţiunii publice. S-a remarcat prin susţinerea construirii de clădiri care să ofere adăpost copiilor abandonaţi. A oferit sprijin financiar tinerelor talente şi a susţinut necesitatea educaţiei.
A avut un caracter exemplar
Pe plan personal, Elena Cuza a suferit pentru că nu i-a putut oferi soţului un principe moştenitor. Domnitorul i-a cerut să îi adopte pe cei doi băieţi, Alexandru şi Dimitrie, pe care i-a avut cu amanta. În faţa acestei cereri umilitoare, Elena Cuza s-a gândit la divorţ şi chiar a plecat o perioadă la Paris. După ce a revenit în ţară, a acceptat totuşi această propunere. Totodată, Elena a devenit mamă pentru nepoţii ei, după ce sora ei mai tânără, Zoe, a murit la naşterea celui de-al treilea copil.
După ce a fost obligat să abdice (1866), Cuza a plecat în exil doar cu amanta sa, fără să o mai aştepte pe soţie. Din nou, Elena a fost pe punctul de a divorţa de soţul său, dar a fost sfătuită de familie să nu o facă. Deşi avea inima frântă, a continuat să rămână o soţie devotată, ajutându-şi soţul, care era bolnav şi avea nevoie de îngrijire. Cei doi au călătorit prin diverse oraşe europene, iar în final s-au stabilit la Heidelberg, Germania. Chiar şi în aceste condiţii, Elena nu a scăpat de umbra Mariei, cu care soţul său obişnuia să se întâlnească prin diverse hoteluri.
Deşi soţul său nu a iubit-o, a respectat-o. Elena i-a fost alături în ultima parte a vieţii lui, aflându-se la căpătâiul lui când Cuza s-a stins din viaţă, în 1873, la Heidelberg. În acest timp, Maria lua parte la un bal la Viena, ea devenind doamnă de onoare a împărătesei Augusta, soţia Kaiserului Wilhelm I. Elena a continuat să aibă grijă de cei doi băieţi adoptaţi, care însă au avut destine tragice. Dimitrie s-a sinucis la Ruginoasa, iar Alexandru a murit în timpul unei călătorii în Spania în 1889.
Elena Cuza s-a stins din viaţă în 1909, fiind înmormântată la Soleşti, unde a copilărit. Şi-a dorit ca înmormântarea sa să fie fără fast, doar cu un singur preot, şi doar săracii să fie cei care îşi iau rămas bun de la ea.
Citeşte şi: Farah Pahlavi, ultima regină a Iranului
Foto: Wikipedia
