Ioana d’Arc şi ultimele sale cuvinte înainte de a fi arsă pe rug

Cunoscută şi ca Fecioara din Orléans, Ioana d’Arc este o figură istorică importantă din trecutul Franţei şi simbol al luptei pentru libertate. Sunt celebre viziunile ei prin care i s-a cerut să salveze Franţa de sub dominaţia englezilor în timpul Războiului de 100 de ani.

În acelaşi timp, imaginea sa este asociată cu cel al unui mit, iar unii au afirmat că suferea de schizofrenie, boală care ar fi explicat vocile pe care tânăra le-a auzit.

Ioana (Jeanne) d’Arc s-a născut la 6 ianuarie 1412, în Burgundia, la Domremy, un mic sat din ducatul Lorraine, din Franţa, într-o familie de ţărani prosperi, tatăl său fiind Jacques d’Arc, iar mama, Isabelle. Şi-a petrecut copilăria alături de trei fraţi şi o soră şi încă de mică s-a remarcat prin priceperea sa la treburile casnice, la păstorit şi ţesut. Ioana d’Arc a trăit într-o Franţă devastată de război, într-un context în care conducătorii englezi aveau pretenţii la coroana franceză.

În 1425, în timp ce se ruga, Ioana d’Arc ar fi avut o viziune potrivit căreia fusese aleasă de Dumnezeu să reîntregească Franţa şi să îl ajute pe Carol al VII-lea să devină rege al ţării.

Ea i-a mărturisit unchiului său că a avut viziuni cu Sfântul Mihail, Sfânta Ecaterina, Sfânta Margareta, în timpuul cărora i s-a spus să meargă să elibereze regatul şi să îl sprijine pe viitorul rege Carol al VII-lea.

În 1429, ea a mers la Chinon, locul unde se refugiase Carol, căruia i-a spus: „Dumnezeu mi-a spus să-ţi dau de ştire cum Domnul nostru îţi va da regatul înapoi, vei fi încoronat la Reims, vei învinge. Eu sunt mesagerul Domnului. Încredinţează-mi o armată voi ridica asediul oraşului Orléans”.

Ioana d’Arc în capela regelui Carol al VII-lea. (pictură de Dominique Ingres, 1854)

Deşi, la început, a fost neîncrezător, acesta a fost convins că Ioana este trimisul lui Dumnezeu şi i-a încredinţat comanda trupelor. Luptând alături de soldaţii francezi, a obţinut o victorie împotriva englezilor şi a contribuit la încoronarea regelui în catedrala din Reims.  

Intrarea Ioanei d’Arc, tablou de Jean-Jacques Scherrer

În 1430, ea a fost prinsă într-o ambuscadă, fiind predată englezilor şi judecată de tribunalul Inchiziţiei.

În baza numeroaselor acuzaţii, în jur de 70, potrivit history.com, Jeanne a fost declarată „vinovată de vrăjitorie” iar, pe 30 mai 1431, la vârsta de aproximativ 19 ani, a fost arsă pe rug.

«Iisuse! Iisuse! Iisuse!»

Ultimele cuvinte ale Ioanei d’Arc înainte de a fi arsă pe rug ar fi fost: „Iisuse! Iisuse! Iisuse! Nu sunt nici eretică, nici schismatică. Oh, sfinţi din Rai! Sfinte Mihail!, Sfântă Ecaterina!, Sfântă Margareta! Vocile mele erau de la Dumneazeu! Tot ce am făcut a fost din porunca lui Dumnezeu! Revelaţiile mele erau de la Dumnezeu! Iisuse!”

La 18 aprilie 1909, Ioana d’Arc a fost beatificată, în Catedrala Notre Dame de Paris, de Papa Pius al X-lea. În 1920 a fost canonizată.

Foto: Wikipedia

Citeşte şi: Soraya, regina cu ochi trişti. A fost repudiată pentru că nu a putut avea copii

Written By
More from Renate Daily

Singura mănăstire din România în care accesul femeilor este interzis

Se ştie că la Muntele Athos accesul femeilor nu este permis. Dar...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *