Are numeroase întrebuințări în domenii precum construcțiile sau industria farmaceutică, fiind apreciat pentru proprietățile sale unice. Totuși, numeroase studii au atras atenția că expunerea oamenilor la aluminiu poate avea consecințe nefaste asupra sănătății.
Având o rezistență crescută la oxidare, aluminiul este metalul cu una dintre cele mai mari răspândiri de pe scoarța terestră, fiind prezent la nivelul acesteia în proporție de 8%, sub forma unor minerale diverse.
După fier, este cel mai folosit metal, acest lucru fiind pus pe seama proprietăților sale. Printre calitățile lui se numără greutatea lui redusă (are un sfert din greutatea oțelului sau a cuprului). Din acest motiv este un material privilegiat în industria transporturilor (rutier, feroviar, maritim și aerian), greutatea lui ușoară permițând reducerea costurilor. De pildă, intră în componența majorității aliajelor folosite la avioane. Aluminiul excelează și în ceea ce privește forța, precum și sub aspectul conductivității termice și electrice. Foarte bun conductor de electricitate, aluminiul are întrebuințări precum liniile de transport și cablurile industriale. Conductivitatea termică a aluminiului este remarcabilă, proprietate care îi permite aplicații în ceea ce privește fabricarea unor ustensile de bucătărie și elemente frigorifice.
O altă proprietate importantă a aluminiului este rezistența crescută la coroziune, grație filmului protector de oxid. Acest film compact de oxid se formează natural, la suprafață, conferind protecție față de coroziunea atmosferică. Această calitate se traduce prin longevitatea produselor din aluminiu. În stare pură, aluminiul este flexibil, însă rezistența sa (mecanică, fizică, chimică) crește prin aliaje sau prin diverse tratamente la rece. Aluminiul poate fi folosit în diverse aliaje, în combinație cu metale precum cuprul, magneziul, manganul, siliciul, litiul, zincul, care îi îmbunătățesc unele proprietăți.
Grație reflexibilității, aluminiul este un excelent reflector de căldură, lumină și de unde electromagnetice. În afara faptului că nu se inflamează și nici nu produce scântei, aluminiul este antimagnetic, caracteristică folosită în anumite aplicații electrice și electronice, mai ales pentru nave și platforme de foraj marin dotate cu echipament sensibil față de perturbările magnetice. De asemenea, aluminiul este ușor de modelat, de lipit și de sudat, iar inerția chimică și stabilitatea mecanică recomandă acest metal pentru conservarea produselor.
Aluminiul poate fi reciclat la nesfârșit, fără a i se pierde proprietățile. În plus, fabricarea aluminiului la a doua topire nu necesită decât 5% din electricitatea folosită în prima etapă. În prezent, aproape 35% din producția mondială de aluminiu este asigurată prin reciclarea acestui metal. Reciclarea aduce numeroase beneficii mediului înconjurător. După 1990, industria de aluminiu și-a redus la jumătate intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Periculos pentru sănătate?
Multă vreme, aluminiul a fost considerat inofensiv pentru oameni, estimându-se că absorbția sa intestinală pe cale orală este destul de slabă. Cu toate acestea, în 2000, o cercetare sublinia riscul de apariție a bolii Alzheimer în cazul în care o persoană consumă frecvent apă cu o anumită concentrație de aluminiu. Acest risc ar fi de până la 2,3 ori mai mare în cazul persoanelor care locuiesc în regiuni unde concentrația de aluminiu este mai mare de 0,1 mg/l. Organizația Mondială a Sănătății a stabilit concentrația maximă de aluminiu ca fiind de 0,2 mg/l de apă. Această concentrație este legată de prezența sulfatului de aluminiu, utilizat în procesul de asanare a apei cu scopul de a o face potabilă. Însă aceasta nu este singura problemă, întrucât apa nu este singurul vector de expunere la aluminiu. Ustensilele de bucătărie, ambalajele și dispozitivele pentru conservare și chiar formulele de lapte pentru bebeluși sunt alte surse de expunere la acest metal. Cercetările au arătat că o cincime din aluminiul care ajunge în corp nu poate fi eliminat de rinichi, acumulându-se în oase și organe.
Vaccinuri. În prezent, sărurile de aluminiu sunt folosite ca adjuvanți (substanțe administrate cu un antigen pentru a influența sistemul imunitar) în jumătate din vaccinuri. Cu toate că această tehnică este folosită de ani buni, unele studii au atătat că nu întotdeauna aluminiul se dezvoltă în țesuturi. Prezența aluminiului în vaccinuri a fost asociată cu apariția unei boli (miofasciita cu macrofage), manifestată prin simptome precum oboseală cronică și tulburări musculare, articulare și cognitive. Iată de ce vaccinurile au fost puse adesea în „banca acuzaților”. Totuşi, trebuie reţinut următorul lucru: cantitatea de săruri de aluminiu din vaccinuri este cuprinsă între 0,2 mg și 0,85 mg la o doză, ceea ce este prea puțin pentru a cauza probleme de sănătate.
Antiperspirante. Există multe controverse legate de toxicitatea sărurilor de aluminiu prezente în antiperspirante. Astfel, s-a vehiculat ideea că acestea ar putea fi asociate cu riscul de apariție a cancerului de sân. Autoritățile recomandă ca sărurile de aluminiu să se regăsească în antiperspirante într-o proporție mai mică de 0,6%. Potrivit Institutului Național al Cancerului din SUA, nu există suficiente dovezi care să arate că folosirea antipersiprantelor duce la apariția cancedrului de sân. Pe de altă parte, parabenii folosiți nu doar în antiperspirante, ci și în produselele de îngrijire și de înfrumusețare pot acționa în organism precum estrogenul.
Foto: Unsplash
