„Grecul de aur”, cum a fost numit, Aristotel Onassis a rămas în istorie atât pentru bogăţia sa, cât şi pentru iubirile sale legendare pentru Maria Callas și Jacqueline Kennedy.
Armatorul grec Aristotel Onassis și-a clădit un adevărat imperiu pentru care avea să devină cunoscut în toată lumea.
Născut în 1906 la Smyrna (Izmirul de astăzi), Ari a rămas fără mamă la doar șase ani. Nu a fost un elev model, din contra, a fost exmatriculat de mai multe ori. După conflictele dintre Turcia și Grecia, a plecat spre Argentina în 1923, cu foarte puțini bani la el. Aici a avut câteva slujbe temporare, după care a obținut postul de consul al Greciei la Buenos Aires în 1931. Acum începe și afacerile importante, prima fiind cea cu import de tutun, din care câștigă primul milion de dolari.
În contextul Marii Crize, Onassis a cumpărat șase vapoare la un preț de zece ori mai mic decât valoarea acestora, lansându-se în transportul naval de marfă. În 1935 a început afacerile cu tancuri petroliere. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, a închiriat vapoare forțelor aliate, păstrându-și flota. Afacerile sale prosperau și, pe lângă transportul de petrol, era acționar și la diverse firme. În 1957 a pus bazele companiei naționale de transport aerian din Grecia, Olympic Airways. În 1946 s-a căsătorit cu Athina Livanos, fiica unui magnat grec, și au avut împreună doi copii, Alexander (care și-a pierdut viața într-un accident de avion în 1973) și Christina. A avut aventuri cu multe celebrități feminine, printre care Evita Peron, căreia i-a donat sume importante pentru operele ei de caritate. De altfel, femeile au fost una dintre marile sale pasiuni. „Dacă femeile n-ar exista, banii n-ar mai avea niciun rost!”, obișnuia să spună adesea „grecul de aur”.
Se spune că Maria Callas a fost marea sa iubire
Una dintre iubirile legendare ale tuturor timpurilor este cea dintre armator și soprana Maria Callas. Într-o seară a anului 1958, Callas, aflată în apogeul carierei, cânta pentru prima dată la Opera din Paris, printre spectatorii vrăjiți de talentul ei numărându-se și Onassis. Cei doi s-au întâlnit față în față peste trei luni, la Veneția, cu ocazia unui bal organizat pentru prietena sopranei, contesa de Castelbarcola. Ea avea 33 de ani, iar el, 53. Cei doi au petrecut întreaga seara împreună, iar armatorul, sedus de farmecul cântăreței, o invita la o croazieră pe iahtul său. Cu toate că era căsătorită de 12 ani cu Giovanni Battista, agentul său, diva a cedat șarmului lui Onassis. După ce s-a despărțit de soțul său, Callas s-a dedicat iubirii pentru armatorul grec. Potrivit unuia dintre biografii sopranei, cei doi ar fi avut un băiat, care ar fi murit din cauza nașterii premature.
Căsătoria cu Jackie Kennedy
Văduva președintelui american, Jackie Kennedy, își făcea apariția în peisaj, la Atena. În curând, ea pleca într-o croazieră la bordul iahtului Christina, alături de Ari. Maria Callas avea să citească în presă despre călătoria celor doi. În octombrie 1968, Jackie îi spune „Da!” lui Onassis, nunta lor având loc pe insula lui, Skorpios, un adevărat paradis terestru, proprietate a grecului. Callas, care încă spera că într-o bună zi va deveni soția lui Onassis, s-a simțit trădată și abandonată. Cu toate că era cu 29 de ani mai bătrân decât ea, Jackie a acceptat acest mariaj care îi aducea mulți bani, nu însă și iubire. Se spune că armatorul îi oferea 30.000 de dolari pe lună pentru cumpărăturile personale. Însă și el avea interesele sale din această căsătorie, care era un fel de „pașaport” pentru lumea afacerilor americane.
Din umbră, Callas nu a încetat niciodată să îl iubească pe Onassis. Dimpotrivă, cei doi au continuat să se afișeze împreună. Se vorbea despre un așa-zis triunghi conjugal dintre „diva, magnatul și Prima Doamnă”. Callas i-a fost alături și în ultima parte a vieții. În 1974, în timp ce se afla în Japonia, soprana a primit un telefon din Paris: Onassis fusese internat, din cauza complicațiilor bolii neoromusculare de care suferea, miastenia gravis. Jackie dăduse ordine ferme ca Maria Callas să nu fie primită în spital. Potrivit fostei secretare personale a armatorului, Onassis a continuat să o vadă pe Maria în apartamentul acesteia din Paris, unde ea s-a retras după activitatea artistică. O pneumonie avea să îi aducă sfârșitul marelui armator, pe 15 martie 1975, Maria supraviețuindu-i doi ani.
Averea armatorului grec a fost moștenită de fiica sa, Christina. Aceasta a murit însă la 37 de ani, averea imperiului Onassis fiind moștenită de fata ei, Athina.
Onassis își doarme somnul de veci pe insula Skorpios, alături de copiii săi.
Citeste si: Vedete care au refuzat Premiul Oscar
Foto: Wikimedia Commons