Atacul iepurilor, cea mai ruşinoasă înfrângere a lui Napoleon

Istoria este plină de întâmplări amuzante, pe care nu le aflăm din manuale. Una dintre ele este cea care l-a avut ca protagonist pe Napoleon, care a avut de înfruntat „atacul” mai multor iepuri.

Este adevărat că marea înfrângere a lui Napoleon a fost cea de la Waterloo, însă cea mai umilitoare poate fi considerată cea în care a fost nevoit să înfrunte un batalion de iepuri.

Totul s-a întâmplat după Tratatul de la Tilsit (iulie 1807) semnat între Franţa, Rusia şi Prusia, care a marcat apogeul stăpânirii napoleoniene asupra Europei Occidentale.

Pentru a celebra acest moment s-a decis organizarea unei vânători de iepuri. Alexandre Berthier, general şi mareşal în Primul Imperiu Francez, a cumpărat mai mulţi iepuri pentru a-i îndeplini dorinţa superiorului său şi pentru a-i distra Curtea Imperială. Potrivit unor surse, ar fi fost vorba de 3.000 de iepuri, informează mentalfloss.com.  

Napoleon a dat înapoi în faţa unui batalion de iepuri

Planul era simplu: iepurii erau eliberaţi din cuşcă, iar Napoleon şi anturajul său urmau să îşi petreacă ziua vânându-i. Însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, cum se spune.

Înfrângere umilitoare

În momentul în care iepurii au fost eliberaţi, aceştia l-au confundat probabil pe Napoleon cu omul care îi hrănea. Astfel, în loc să se împrăştie, urecheaţii au năvălit pe liderul francez şi pe ceilalţi prezenţi la vânătoare, informează history.info. 

În faţa mulţimii de iepuri îndreptându-se spre el, Napoleon s-a declarat probabil învins şi a luat-o la fugă spre trăsură.

Cu siguranţă, imaginea unor iepuri înfometaţi alergând spre cel mai puternic om al acelor timpuri era nostimă. Oamenii lui Napoleon mai întâi s-au amuzat, după care au început să îşi facă griji pentru el. Însă totul s-a terminat cu bine, în afara dezamăgirii lui Napoleon.

Istoricul David Chandler a şi remarcat că iepurii erau buni strategi şi s-au împărţit în două tabere, după care au înconjurat trăsura.

Written By
More from Renate Daily

Florenţa, oraşul Renaşterii. Care sunt cele mai vizitate obiective

Italia este una dintre cele mai vizitate țări din lume. În superbele...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *