Cea mai mare peşteră din lume poate adăposti un zgârie-nori cu 40 de etaje

În provincia Quang Binh din Vietnam se află cea mai mare grotă din lume, Hang Son Doong, cu dimensiuni şi caracteristici impresionante.

Situată în Parcul Național Phong Nha-Ke Ba, în apropiere de graniţa Laos-Vietnam, grota, al cărei nume se traduce prin Peştera Râului de Munte, este ascunsă în inima junglei. Deşi are o vechime de 2-5 milioane de ani, peştera, cea mai mare galerie subterană din lume, a fost descoperită întâmplător de un localnic, în anul 1991. În 2009, a fost studiată de un grup de cercetători de la British Cave Research Association, conduși de Howard Limbert.  

Ce dimensiuni are

Peştera Hang Son Doong este atât de înaltă încât în interiorul ei poate încăpea un zgârie-nori cu 40 de etaje. Se înalţă pe alocuri până la 200 de metri, iar lungimea este de 9 kilometri. De asemenea, cel mai larg spațiu al său poate găzdui până la două avioane Boeing 747.

Peştera şi-a dezvoltat un ecosistem propriu. Foto: Wikipedia

În interior se află un tunel cu lungimea de peste cinci kilometri şi o barieră de calcit de 90 de metri înălţime, cunoscută şi ca Marele Zid al Vietnamului. În spatele acesteia s-au găsit perle de peșteră de mărimea mingilor de baseball, o dimensiune anormal de mare.

Peștera conține unele dintre cele mai înalte stalagmite cunoscute din lume, care au până la 80 m.

Peştera Hang Son Doong. Foto: Wikipedia

Străbătută de un râu, dar şi de razele soarelui, care pătrund printr-o gaură uriaşă, această grotă aproape că şi-a dezvoltat un ecosistem propriu. Mai mult, aici a apărut şi o pădure, care aduce aminte de cea imaginată de Jules Verne în „O călătorie spre centrul Pământului”.

La începutul lunii august 2013, primul grup de turiști a explorat peștera într-un tur ghidat la un cost de 3.000 de dolari de persoană.

@drenate

Written By
More from Renate Daily

George Enescu, mistuit de iubirea pentru o prinţesă care şi-a turnat acid pe faţă

Ambasador al muzicii româneşti peste hotare, George Enescu este unul dintre cei...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *