Cum a ajuns sabia lui Ştefan cel Mare la turci şi de ce nu poate fi recuperată

În sala dedicată armelor din muzeul Topkapî din Istanbul, marele palat al sultanilor otomani, este expusă sabia lui Ştefan cel Mare, artefact cu însemnătate pentru români.

Sabia expusă în muzeul Topkapî a fost primită de Ştefan cel Mare de la papa Sixt al IV-lea, ca recunoaştere a rolului Moldovei în apărarea creştinătăţii, după Bătălia de la Vaslui (1475). De asemenea, papa i-a acordat şi titlul Athleta Christi („Campionii de Hristos”), informează historyforce.com.

Realizată din oţel de Toledo, sabia are lungimea totală de 125 cm şi greutatea de 2,5 kg. Pe mânerul sabiei se află stema Moldovei, capul de bour şi inscripţia în slavonă „Io Ştefan Voievod domn al Ţării Moldovei”. Alături, este inscripția „Ștefan cel Mare“, tradusă şi în limba turcă.

Sabia ar fi fost făcută de meşterii armurieri vestiţi din Italia, însă nu toţi istoricii sunt de acord cu acest lucru. Potrivit istoricului român Ştefan Gorovei, respectiva sabie ar fi fost un simbol al puterii şi nu ar fi fost primită de la Papă şi nici nu a fost făcută de italieni. Sabia ar fi fost primită de Ştefan cel Mare din generaţie în generaţie, de la predecesorii săi. Mai exact, istoricul român consideră că sabia a aparținut lui Dragoș Vodă, primul domnitor al Moldovei.

Cum a fost capturată sabia

Există mai multe ipoteze legate de modul în care sabia lui Ştefan cel Mare a ajuns în posesia turcilor.

Potrivit uneia dintre ele, domnitorul român ar fi predat-o singur otomanilor, în momentul în care a fost învins. Cu toate acestea, este puțin probabil ca voievodul să renunțe pur și simplu la acest simbol al puterii Moldovei.

O altă teorie este că sabia a fost furată în timpul unei mari invazii otomane. Mai exact, sabia ar fi fost pierdută la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș.  

De ce este imposibil să fie recuperată

De sute de ani, sabia lui Ştefan cel Mare se află în posesia Turciei.

Pakatul Topkapî din Istanbul. Foto: Wikipedia

De multe ori, autorităţile din ţara noastră au solicitat sabia originală, motivând că Ștefan cel Mare este un adevărat simbol pentru România. Toate eforturile lor au fost zadarnice. Răspunsul oficialilor turci a fost negativ. Care este motivul? Turcii nu vor să creeze un precedent pentru ca alte națiuni să înceapă să-și ceară comorile/artefactele istorice din muzeele lor.

@drenate. Foto: Wikipedia, adevarul.ro, historyforce.com

Written By
More from Renate Daily

Naşterea lui Iisus, esenţa Crăciunului. Cum este descrisă Nativitatea în textele biblice

Din timpuri imemoriale, Crăciunul este celebrat ca dată a naşterii lui Iisus...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *