De ce este înclinat Turnul din Pisa?

Rezultat al întâmplării, proasta calitate a solului sau excentricitate a arhitecţilor? Acestea sunt aspectele aduse cel mai des în discuţie atunci când se face referire la Turnul înclinat din Pisa. Iată care este povestea acestui monument de referinţă al umanităţii.

Probabil una dintre cele mai cunoscute construcţii din lume, Turnul înclinat din Pisa este şi un important punct turistic al Italiei. Nici nu este de mirare, poziţia sa înclinată conferindu-i statutul de minune arhitectonică. Construcţia se află în oraşul toscan Pisa din vestul Italiei, devenind un adevărat simbol al acestei localităţi. Piatra de temelie a turnului a fost pusă în luna august a anului 1173, construcţia lui întinzându-se pe o perioadă îndelungată, de aproape 200 de ani. Implicaţi în acest proiect au fost un arhitect german, Buonanno Pisano, şi unul german, Wilhelm din Innsbruck. Iniţial, se dorea construirea unei clopotniţe cu opt etaje. După 12 ani, când s-a ajuns la etajul al treilea, construcţia a început să se încline în partea de sud-est, din cauza solului format din nisip şi noroi argilos. De aceea, în următorii o sută de ani, construcţia a fost oprită. Pentru compensarea părţii înclinate, începând din 1272, următoarele patru etaje au fost construite oblic. Lucrările au fost întrerupte din nou între 1301 şi 1350 şi abia în 1372 a fost finalizat turnul-copotniţă. În 1838, la iniţiativa arhitectului italian Alessandro Della Gherardesca s-a decis să se sape o cărare în jurul turnului pentru ca vizitatorii să poată vedea de aproape modelele de pe ziduri.

Turnul din Pisa are o înălţime de 55,86 de metri, grosimea zidului la bază fiind de 4,09 metri. În componenţa structurii intră 14.200 de tone de marmură albă de Carrara (greutatea totală a clădirii fiind de aproape 14.500 de tone). Are în jur de 300 de trepte, înclinaţia turnului faţă de axa verticală fiind de 5,5 grade.

Ca un fapt inedit, Turnul din Pisa este locul ales de Galieleo Galilei pentru a efectua un experiment. Mai exact, a aruncat de pe înălţimea construcţiei mingi cu greutăţi diferite pentru a demonstra că acestea cad pe suprafaţa solului în acelaşi timp. Totuşi, unii pun la îndoială că acest experiment ar fi avut loc cu adevărat, savantul doar imaginându-l.   

Puţini ştiu că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Turnul din Pisa urma să fie distrus de forţele americane. Din fericire, după sosirea americanilor aici, a avut loc o operaţiune de retragere, de aceea, planul de distrugere a monumentului nu a mai fost pus în aplicare. În 1964, Italia a cerut ajutor internaţional pentru consolidarea turnului, mai ales că structura era un important obiectiv turistic. La iniţiativa unui grup de ingineri şi istorici, s-a luat măsura instalării unei contragreutăţi de 800 de tone.

În 1987, Turnul înclinat din Pisa a fost inclus pe lista patrimoniului UNESCO, la fel ca şi întreaga Piazza Del Duomo.

Pe 7 ianuarie 1990, turnul a fost închis, din motive de securitate. Tot atunci au început diverse expertize şi acţiuni care aveau ca scop consolidarea şi stabilizarea structurii. În 1992, au fost dispuse în jurul construcţiei tendoane din fier, după care a fost ridicată împrejur o fundaţie de beton. În timpul lucrărilor întreprinse între 1993 şi 2001 au avut loc şi descoperiri interesante. Astfel, s-a descoperit că turnul a fost construit pe locul unui oraş opulent patrician din secolul al III-lea.

A început… să se îndrepte

În urma numeroaselor intervenţii de consolidare, Turnul din Pisa a recuperat, între anii 2001 şi 2013, 2,5 centimetri din gradul de înclinare. Pare puţin, dar comunitatea din Pisa a primit cu mare bucurie vestea. Progresele cele mai mari s-au înregistrat după perioada de reabilitare care a început în 1992, când gradul de înclinare a fost modificat de la 4,5 metri la 4,1 metri. În 1999, în cadrul proiectului de stabilizare, pământul de sub turn a fost îndepărtat, astfel construcţia reducându-şi din gradul de înclinare. În următoarele secole, monumentul va mai fi supus unor lucări de consolidare efectuate „în siguranţă”, după cum au afirmat specialiştii.  

Din 15 decembrie 2001, Turnul din Pisa a fost redeschis publicului, accesul fiind permis grupurilor formate din aproape 30 de persoane. În august 2016, a avut loc o tentativă de atentat terorist în apropierea Turnului din Pisa, care, din fericire, a fost dejucată. Autorul faptei, un tunisian, a fost imediat expulzat din Italia.

Foto: Pixabay

Written By
More from Renate Daily

Lucruri inedite despre Charles Darwin. De ce a fost considerat „ruşinea familiei”

Autor al celebrei teorii evoluţioniste şi a teoriei selecţiei naturale, Charles Darwin...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *