Karolina Olsson, femeia care a dormit 32 de ani

Există multe mistere medicale, iar cel al Karolinei Olsson este unul dintre ele. Până în adolesceenţă, Karolina a avut o viaţă normală. Până a căzut într-un somn adânc şi nu s-a mai trezit decât după 32 de ani. Este posibil aşa ceva?

Născută în 1861, în Suedia, Karolina ar fi rămas, cu siguranţă, în anonimat, dacă povestea ei nu ar fi fost popularizată.

Karolina provenea dintr-o familie numeroasă, cu şase copii, ea fiind singura fată. Până în adolescenţă, a rămas acasă, pentru a ajuta la treburile casei. Cu toate acestea, mama sa a învăţat-o să scrie şi să citească. La vârsta de 14 ani, a mers la şcoală. Într-o zi, obişnuită, copila s-a plâns de o stare generală de rău şi de dureri de dinţi, aflăm de pe amusingplanet.com. Apoi, Karolina s-a dus la culcare. Nimic obişnuit până acum, nu? Ceea ce a urmat este însă o ciudăţenie medicală: Karolina s-a trezit abia după 32 de ani. Povestea ei a fascinat şi intrigat, în egală măsură, comunitatea medicală, la fel şi publicul. În tot acest timp, familia tinerei a sperat că aceasta se va trezi.

Tatăl Karolinei era un pescar modest şi nu îşi permitea să aducă un medic să o consulte. În schimb, moaşa satului oferea sfaturi familiei despre cum să o îngrijească pe Karolina, care devenise Frumoasa adormită din Suedia. Moaşa i-a sfătuit să o hrănească zilnic cu forţa, cu două căni cu lapte. Acest lucru a fost posibil întrucât avea reflexul de înghiţire perfect normal.

Curiozitate pentru medici

În cele din urmă, vecinii au reuşit să aducă un medic care să o consulte pe Karolina. Doctorul a stabilit că fata se află în comă. Medicul a continuat să o viziteze periodic, dar, pentru că era depăşit şi nu îşi putea da seama ce ar putea avea copila, a scris o scrisoare unui editor de la un jurnal medical, solicitând ajutor pentru rezolvarea acestui caz.

În 1892, un medic pe nume Johan Emil Almbladh a venit la Mönsterås și a transferat-o pe Karolina la un spital pentru a o observa îndeaproape. Starea pacientei nu s-a schimbat: dormea în continuare şi era insensibilă la atingeri sau înţepături. Nici chiar tratamentul cu electroşocuri nu a funcţionat.

Karolina a fost externată şi adusă acasă. Nicio schimbare nu s-a observat în starea ei, iar medicii păreau neputincioşi în a pune un diagnostic.  

S-a trezit la 46 de ani

Karolina a dormit 32 de ani, trezindu-se la 46 de ani. Totuşi, părea mult mai tânără decât în mod normal. Ea nu şi-a mai amintit nimic din tot ceea ce a trăit aceşti ani.  

Karolina, după câteva zile după ce s-a trezit. Foto: Wikipedia

Medicii au încercat să găsească o explicaţie pentru somnul adând al Karolinei.

La doi ani după ce s-a trezit, un medic din Stockholm pe nume Harald Fröderström a vizitat-o și a petrecut mult timp încercând să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat cu ea. Potrivit acestuia, Karolina ar fi suferit o formă de psihoză declanșată de un eveniment traumatic. Acest lucru a determinat-o să se retragă sub păturile ei ca o modalitate de a se proteja de realitățile dure ale lumii.

Karolina a dus o viaţă normală. Foto: Wikipedia

În 1912, dr. Fröderström a publicat o lucrare despre acest caz, unde a menţionat că femeia se trezea ocazional și reacționa cu frică și furie. Potrivit medicului, Karolina ar fi crezut că era grav bolnavă și s-a comportat în acest fel pentru a atrage simpatie.

Foto: Wikipedia

După marele somn, Karolina a dus o viaţă normală. A murit în 1950, la vârsta de 88 de ani, din cauza unei hemoragii intracraniene.

Până în zilele noastre, cazul Karolina Olsson a rămas un mister medical nerezolvat.

@drenate; Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Albert Einstein: citate memorabile

Albert Einstein este autorul uneia dintre marile descoperiri ştiinţifice din istorie, teoria...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *