Locuri emblematice din Rusia

Rusia se poate lăuda cu foarte multe locuri fascinante, care merită a fi vizitate. Printre acestea se numără formaţiunile naturale, precum şi muzeele şi bisericile.

Lacul Baikal

Se află în Siberia de Est și este considerat cel mai mare rezervor de apă potabilă din lume, având o capacitate de 23.000 de metri cubi, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din rezervele mondiale de astfel de apă. Se spune că are o vechime de 30 de milioane de ani, timp în care s-au născut nenumărate legende legate de acest lac.

Cercetătorii au descoperit mai multe cercuri întunecate pe suprafața lacului Baikal. Specialiștii sunt de părere că astfel de cercuri existau de multă vreme, însă abia acum au putut fi observate. Se pare că aceste cercuri au legătură cu emisiile de gaze din straturile sedimentare ale acestui lac. Înconjurat de munți, lacul Baikal este o enigmă și pentru localnici. Aici, chiar și în zilele calme și însorite, pot apărea curenți de aer inexplicabili. Din cauza acestora, mulți pescari și-au pierdut viața de-a lungul timpului. Se spune că lacul Baikal are cel puțin atâtea mistere ca și Loch Ness.  

Valea gheizerelor

Valea gheizerelor este inclusă în patrimoniul UNESCO. În acest loc se află 200 de băi termale rezultate din activitatea vulcanică, parcul fiind unul din cele cinci monumente naturale unde se produc erupții puternice de aburi. Anual, în jur de 3.000 de vizitatori ajung în această zonă.

Palatul Peterhof

Acest impunător palat aflat la 29 de kilometri de Sankt Petersburg și este considerat ca fiind cea mai mare atracție turistică din toată Rusia. Este cel puțin la fel de grandios ca și palatul Versailles, cu care rivalizează prin fântâni aurite și prin grădini în stilul secolul al XVIII-lea.

Palatul Peterhof, cunoscut și ca Petrodvoret, a fost rezidența de vară a lui Petru cel Mare și are nemeroase săli de dans, precum și alte încăperi somptuoase: sala Adunării Generale, Sala Coroanei, Marea Sală de Oaspeți. Palatul a fost construit la începutul secolului al XVII-lea, fiind nevoie de 11 ani de muncă. Grădina principală a fost construită după stilul francez și are ca atracții Marea Cascadă și Fântâna lui Samson. Este al doilea după Ermitaj în ceea ce privește numărul de vizitatori.

Catedrala Sf. Vasile

A fost construită în timpul lui Ivan cel Groaznic, ca urmare a victoriilor campaniilor militare împotriva mongolilor. Catedrala Sf. Vasile a fost ridicată între anii 1555-1561, devenind o emblemă pentru Rusia.

Se află lângă Piața Roșie din Moscova și, de-a lungul timpului, a cunoscut mai multe momente nefaste, precum cea din timpul stalinismului. În acea perioadă a fost la un pas de a fi demolată. Arhitectura acestei catedrale are o importantă simbolistică religioasă. Aici se află peste 400 de icoane și multe fresce datate din secolele XVI-XIX. 

Muzeul Ermitaj

Celebrul muzeu se află în Sankt Petersburg și este unul dintre cele mai mari muzee din lume. Obiectele păstrate aici sunt expuse în aproape o mie de săli. La Muzeul Ermitaj se pot admira mai mult de 60.000 de obiecte de artă, printre ele numărându-se 31 de picturi ale lui Pablo Picasso și o pictură în ulei a lui Leonardo Da Vinci. De asemenea, aici se mai află și numeroase monezi, obiecte din aur, printre care multe bijuterii ale țarilor. Muzeul Ermitaj are anual peste trei milioane de vizitatori.

Stâlpii din Komi

În Republica Komi pot fi admirate șapte roci care alcătuiesc Man-Pupu-Nyor, numit „Micul munte al zeilor”. Stâlpii au înălțimi diferite, între 30 și 42 de metri și s-au format acum 200 de milioane de ani, printr-un proces de eroziune continuă. Pentru a-i admira, se poate ajunge în zonă doar cu elicopterul sau cu snowmobilul. Conform legendei, acești stâlpi au fost uriași răi, transformați în piatră.

Foto: Pixabay

Citeşte şi: Ce poţi vizita în Vietnam, ţara pagodelor şi a lanurilor de orez terasate

Written By
More from Renate Daily

Statuile uriaşe ale lui Buddha

Buddha sau Siddhartha Gautama Buddha s-a născut în 566 sau 563 î.Hr....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *