Nicolae Minovici, medicul care s-a spânzurat de 12 ori. Ce a vrut să afle

Nicolae Minovici a fost fratele celebrului Mina Minovici, căruia îi poartă numele Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti. Nicolae Minovici a rămas în istorie prin experimentul său inedit şi, desigur, periculos, prin care a cercetat efectele spânzurării.

Nicolae Minovici s-a născut pe 23 octombrie 1868, fiind al şaptelea copil al familiei lui Ştefan Minovici. După cursurile primare la Şcoala comunală nr. 1 din Brăila, a terminat liceul Sf. Sava din Bucureşti. În 1891, s-a înscris la şcoala de Belle-Arte, dar, la scurt timo, a renunţat la arte, în favoarea medicinei, la insistenţele fratelui său, Mina.

În 1898, Nicolae Minovici a obţinut titlul de doctor în medicină, cu lucrarea „Tatuajele în România”, temă abordată pentru prima dată în ţara noastră. După Facultatea de Medicină din ţară, şi-a continuat studiile la Berlin între 1899 – 1901. La Berlin a lucrat la Institutul de Anatomie Patologică şi Spitalul „Moabit”.  S-a întors în ţară şi a înfiinţat în 1906 prima Societate de Salvare din Balcani.

A studiat efectele autostragulării

La începutul secolului XX, doctorul român Nicolae Minovici a realizat un experiment prin care a rămas în istorie. Medicul a studiat moartea prin strangulare, provocându-şi singur sufocarea, experiment prin care dorea să înţeleagă fenomenul morţii, mai exact ce simt persoanele care aleg această metodă pentru a-şi încheia socotelile cu viaţa. Studiul său a fost derulat pe parcursul mai multor şedinţe. Astfel, au fost 12 etape de autostrangulare voluntară, cu durate cuprinse între 4 şi 26 de secunde. Într-un interviu acordat unui ziar al epocii, medicul Nicolae Minovici declara: „Prima dată când am încercat să-mi provoc moartea în chipul acesta zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini, mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a V-a, simţeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu şi apoi un văl negru. Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi înaintea ochilor mei suflteşti un fel de icoane. Apoi am simţit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică şi totul se făcu negru. Am pierdut simţul raţiunii”.

Rezultatele cercetării sale au fost publicate în lucrarea „Studiu asupra spânzurării”, un volum cu peste 200 de pagini, apărut atât în limba română (1904), cât şi în limba franceză (1905). Studiul său a fost citat în numeroase manuale de medicină legală. Fără îndoială, studiul lui Minovici a fost considerat cea mai completă cercetare realizată vreodată despre spânzurare.

Citeşte şi: Destinul trist al Romanovilor. Ce s-a întâmplat cu Anastasia?

© pinterest.com; istoriesicivilizatie.ro

Written By
More from Renate Daily

Cele mai interesante curiozităţi despre roşcaţi

La nivel mondial, în jur de 140 de milioane de persoane –...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *