Olivia de Havilland şi Joan Fontaine, surorile rivale. De ce s-au detestat reciproc

Disensiunile între fraţi au cauze diferite. Apar în copilărie şi adesea se atenuează la vârsta adultă. Rivalităţile sunt întâlnite şi în cazul unor celebrităţi şi s-au menţinut până la vârsta adultă. Joan Fontaine şi Olivia de Havilland sunt un astfel de exemplu.

Staruri ale cinematografiei americane, Joan Fontaine şi Olivia de Havilland au avut cariere de succes şi ambele au câştigat premii Oscar. Născute la un an diferenţă una de cealaltă, cele două faimoase surori au început să se deteste reciproc încă de la o vârstă fragedă. În copilărie, gelozia dintre ele era determinată de dorinţa fiecăreia de a câştiga atenţia părinţilor. În 1942, cele două deveneau rivale la cursa pentru Oscar, ambele fiind nominalizate la categoria cea mai bună actriţă. Olivia primea nominalizarea pentru rolul din „Hold Back the Dawn”, iar Joan pentru rolul din „Suspicious“, film care marca a doua colaborare cu Alfred Hitchcock. În acel an, Joan a câştigat celebrul trofeu. „A fost un moment dulce-amărui. Am fost îngrozită să constat că am învins-o pe sora mea”, a declarat Fontaine făcând referire la momentul în care i-a „suflat” premiul surorii ei.

Joan Fontaine (1940, filmul Rebecca, foto: Wikipedia)

La rândul ei, sora sa avea să intre în posesia a două premii Oscar, pentru rolurile principale din „To Each His Own“ (1946) şi „The Heiress“ (1949). „Regret că nu îmi amintesc nicio dovadă de bunătate din partea ei din timpul coplăriei”, a scris Joan Fontaine în autobiografia sa din 1978, „No Bed of Roses”. La rândul ei, Olivia de Havilland o considera pe sora ei „cerşetoare de atenţie, bolnăvicioasă melodramatică şi mereu arzând de dorinţa de a o întrece”. În 1978, Fontaine declara într-un interviu acordat publicaţiei „The Hollywood Reporter“: „M-am căsătorit prima, am câştigat un Oscar înaintea Oliviei şi dacă voi muri prima, cu siguranţă va fi supărată pentru că i-am luat-o înainte”.

Citeşte şi: Grace Kelly: de la Hollywood la Monaco. Povestea prinţesei cu destin tragic

Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Cine a fost soţia lui Winston Churchill

Una dintre cele mai influente personalităţi politice ale tuturor timpurilor şi important...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *