Fascinanta poveste a dervişilor rotitori
Dincolo de a fi un spectacol, dansul dervişilor rotitori este un moment de înălţare spirituală, având puternice rădăcini religioase şi culturale. Învârtindu-se în jurul…
Dincolo de a fi un spectacol, dansul dervişilor rotitori este un moment de înălţare spirituală, având puternice rădăcini religioase şi culturale. Învârtindu-se în jurul…
În condiţiile în care temperaturile globale şi nivelul apelor mării sunt în creştere de la an la an, oraşele de coastă au cel mai…
După ce, în 1286, a apărut primul ceas mecanic cu roți, modelul a fost preluat în întreaga Europă. Și țara noastră se mândrește cu…
Aflată între Israel şi Iordania, Marea Moartă este una dintre cele mai sărate întinderi de apă din lume. Cunoscută mai ales prin prisma manuscriselor…
Indiferent dacă este vorba de diverse activităţi neînsemnate din viaţa de zi cu zi, de relaţii sau de locul de muncă, legile lui Murphy…
Creaturi mitologice, sirenele apar în multe legende ale lumii. Mai mult, imaginea şi caracteristicile lor pot diferi, în funcţie de cultură. În unele mitologii,…
Tabloul „Femeie aşezată lângă fereastră” (Marie-Therese) de Pablo Picasso a fost vândut recent cu 103,4 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de…
Imaginea cu capre care se caţără în copaci pare desprinsă din filme, dar este una cât se poate de reală. Caprele sunt bune căţărătoare,…
Viciul alcoolului a făcut şi face multe victime, indiferent de statutul persoanelor afectate. Această patimă a atins şi nume celebre de la Hollywood, a…
Ministerul italian al culturii a anunţat un proiect amplu de reconstrucţie a arenei de luptă din amfiteatrul roman de la Colosseum. Acest lucru va…