Unul dintre săruturile de neuitat ale istoriei este cel care i-a avut ca protagoniști pe liderul comunist Erich Honecker şi sovieticul Leonid Brejnev. Cu toate că s-a dorit a fi un „sărut frăţesc socialist”, gestul a produs valuri.
Gestul celor doi lideri a avut loc în 1979. În luna octombrie a acelui an, Germania de Est şi Uniunea Sovietică semnau un acord economic pe 10 ani. Cele două părți au avut un important parteneriat comercial.
În urma acestui acord, germanii primeau petrol, gaze naturale şi echipamente militare, în vreme ce ei se angajau să le dea sovieticilor nave militare, diverse maşinării şi produse chimice.
Erich Honecker şi Leonid Brejnev s-au întâlnit în faţa Zidului Berlinului pentru a marca 30 de ani de la naşterea jumătăţii estice a Germaniei. Amândoi au urcat în tribuna oficială. După ce Brejnev şi-a rostit discursul, s-a întors spre Honecker şi, spre mirarea celor prezenţi, s-au sărutat îndelung pe gură.
„Sărutul socialist”
În comunism, astfel de săruturi reprezentau un fel „pecete“ a înţelegerilor dintre liderii politici.
Momentul a fost imortalizat de fotograful Regis Bossu, iar imaginea a devenit celebră. După ce Zidul Berlinului a căzut, în 1989, artistul sovietic Dimitri Vrubel a picteze sărutul celor doi pe una dintre faţadele zidului din Estul Berlinului, la care a adăugat următoarea explicaţie: „Dumnezeu să mă ajute să supravieţuiesc acestei iubiri mortale.”
În martie 2009, pictura realizată din graffiti a fost ştearsă la ordinul autorităţilor, iar Vrubel a restaurat imaginea, după o muncă de doi ani.
Citeşte şi: Actori celebri distruşi de consumul excesiv de alcool
Foto: Pixabay