Mai este numit și „Acoperișul lumii”, pentru că este cel mai înalt punct de pe Glob, mai exact se află la altitudinea de 8.848 m deasupra nivelului mării. Everestul este şi marele vis al multor alpinişti, însă escaladarea lui nu este deloc o misiune uşoară.
Ziua de 29 mai 1953 a rămas în istorie. Atunci, Edmund Hilary, diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez, şi şerpaşul nepalez Tenzing Norgay deveneau primii oameni din lume care au reuşit performanţa de a ajunge pe vârful Everest.
Despre momentul cuceririi Everestului, Edmund Hillary și-a adus aminte astfel: „Mi-am înfipt colțarii în gheața de sub mine și am reușit cumva să mă strecor către partea superioară a fisurii din gheață. Pentru prima dată am avut convingerea că o să reușim să mergem până la capăt. Spre dreapta, am văzut un dom de zăpadă rotunjit și am continuat să tai trepte în sus. În mai puțin de o oră am atins vârful, de pe care, în orice direcție, în jurul meu, nu mai era decât cer. Tenzing m-a ajuns din urmă. Spre marea noastră ușurare și bucurie, stăteam pe vârful muntelui Everest”.
Ca o răsplată a acestei expediții, Hillary fost făcut cavaler de onoare de regina Elisabeta a II-a, primind Medalia Imperiului Britanic. După această reuşită, Sir Edmund Hillary și-a dedicat viața unor acțiuni caritabile pentru populația din regiunea munților Himalaya: a construit școli și spitale pentru populaţia locală.
Ce este „Zona morţii”
Situat chiar la graniţa dintre Nepal şi Tibet, Everestul face parte din sub-sistemul muntos Khumbu, din regiunea Mahalangur, parte din Himalaya Centrală. Din anul 1733, apare pe o hartă din Tibet sub numele de Tschoumou Lancma.
Cu o vechime de 60 de milioane de ani, Everestul a primit acest nume în 1865, în onoarea lui Sir George Everest.
Primele expediţii pe Everest au fost organizate încă din anii 1800, iar de-a lungul timpului s-au produs numeroase tragedii. Nu este deloc uşor să ajungi în vârf. Nu escaladarea în sine este periculoasă, ci numeroasele pericole precum furtunile, avalanşele, temperaturile foarte mici şi aerul rarefiat.
Cea mai periculosă parte este aşa-numită „zonă a morţii”, situată aproape de vârf, unde aerul conţine doar o treime din oxigenul necesar pentru a supravieţui. Mulţi alpinişti îşi pierd viaţa tocmai în această regiune periculoasă. În lipsa unei cantităţi suficiente de oxigen, organismul este extenuat, iar orice pas devine un adevărat calvar chiar şi pentru cei mai experimentaţi alpinişti. Decesul este cauzat de hipotermie, de edem pulmonar sau cerebral.
@drenate. Foto: Pixabay, Wikipedia
