Cine a fost soţia lui Winston Churchill

Una dintre cele mai influente personalităţi politice ale tuturor timpurilor şi important lider de război, Winston Churchill a avut o căsnicie lungă şi fericită. În cei 57 de ani de mariaj, soţia sa, Clementine, l-a susţinut în momentele politice şi personale dificile. Despre ea, însuşi Churchill a spus că este persoana din spatele succesului său.

La fel ca şi soţul său, Clementine Ogilvy Spencer, viitoare doamnă Churchill, provenea dintr-o familie bună. Însă ea nu a avut şi o copilărie fericită. După divorţul părinţilor săi, a fost nevoită să se mute des, din cauza situaţiei materiale  precare a mamei sale. De asemenea, şi-a pierdut şi sora mai mare, care a murit de febră tifoidă.

Churchill şi Clementine s-au cunoscut în 1904, la un bal, şi s-au reîntâlnit peste patru ani. Cu zece ani mai în vârstă decât ea, Winston a fost imediat uimit de frumusețea și inteligenţa lui Clementine. S-au îndrăgostit, iar pe 10 august 1908, Winston a cerut-o în căsătorie, în timpul unei petreceri la Palatul Blenheim. Cuplul s-a căsătorit pe 12 septembrie 1908, la Biserica St. Margaret’s din Westminster. Luna de miere şi-au petrecut-o la Baveno, Veneția, și la Castelul Veveří din Moravia.

Winston şi Clementine, în 1908, cu puţin timp înainte de căsătoria lor. Foto: Wikipedia

Cuplul a avut cinci copii – Diana, Randolph, Sarah, Marigold (care a murit la vârsta de doi ani) şi Mary.

Mariaj fericit

Dincolo de stresul vieţii publice, Churchill şi soţia sa au avut o căsnicie fericită. Clementine i-a fost cel mai apropiat confident, companion şi iubirea vieţii lui. Cu toate că şi ea avea ambiţii politice, Clementine a fost nevoită să se adapteze normelor sociale de la începutul secolului al XX-lea, când femeile nu se bucurau de drepturi egale cu bărbaţii. În schimb, şi-a „revărsat” propriile năzuinţe către cele ale influentului său soţ, la al cărui succes a contribuit.

În timpul Primului Război Mondial, Clementine a organizat cantine pentru muncitori în zona metropolitană din nord-estul Londrei, pentru care a fost numită comandant al Ordinului Imperiului Britanic.  

I-a fost alături în perioada tensionată din cel de-al Doilea Război Mondial, când Churchill era prim-minstru. Unii spun chiar că victoria Aliaţilor i se datorează, în parte, şi lui Clementine, potrivit nationaltrust.org.uk. A fost preşedintă a Fondului pentru Ajutor al Crucii Roşii şi preşedintă a Asociaţiei Creştine a Femeilor Tinere pentru Apel la Război.

Cei doi au fost împreună până în 1965, anul în care Churchill a murit, la vârsta de 90 de ani. După moartea acestuia, ea a primit titlul de baroneasă Spencer-Churchill de Chartwell.

Clementine s-a stins din viaţă în 1977, la vârsta de 92 de ani, în urma unui atac de cord. După cum a declarat șeful de stat major al lui Churchill, generalul Ismay, fără ea, „istoria lui Winston Churchill și a lumii ar fi fost o poveste cu totul diferită”.

@drenate. Foto: Wikipedia

Citește și: Grigore Antipa şi marea sa iubire, soţia lui. Gestul extrem al acesteia pentru a fi împreună „acolo de unde nu te mai întorci“

Written By
More from Renate Daily

Gheorghe Dinică, unul dintre cei mai iubiţi actori români. Rolurile şi replicile memorabile

Creator al unor personaje complexe, Gheorghe Dinică este autorul unor citate des...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *