Consideraţi „plămâni” ai planetei, arborii au o importanţă majoră. Unii dintre ei se remarcă prin forma lor sau prin alte elemente originale. Rezultat al evoluției sau al adaptării la condițiile de mediu, unele specii de copaci sunt un simbol al diversității naturii.
Eucaliptul curcubeu
Prezent în zone din Indonezia, Malaezia, China, Filipine, Papua Noua Guinee, Sri Lanka și Hawaii, eucaliptul curcubeu (Eucalyptus deglupta) este o adevărată operă de artă naturală. Imaginea acestei specii este atât de colorată încât pare greu de crezut că nu au fost pictați de mâna omului. Bogăția de nuanțe este dată de un fenomen natural, și anume descojirea scoarței, care are loc în diverse perioade ale anului, când arborii ajung la maturitate.
Arborele își dezăluie diversele culori, de la verde , la violet, albastru, portocaliu și maro, scoarța fiind o adevărată bandă desenată, plină de nuanțe. Cu o înălțime ce poate ajunge la 75 de metri, eucaliptul curcubeu are o dezvoltare rapidă. Arborele este căutat mai ales pentru fabricarea mobilei de lux.
În alte locuri, eucaliptul curcubeu este plantat și ca arbore decorativ. Specia are nevoie de căldură și de lumină pentru a se dezvolta, fiind potrivit pentru climatul tropical, neputând rezista în ținuturile cu temperaturi mici.
Banyanul
Numit și smochinul pagodelor sau ca arbore-templu, banyanul (ficus bangalensis) este o specie neobișnuită și interesantă. Prezent în India, Pakistan și Sri Lanka, banyanul a fost cultivat și în alte locuri din lume.
Este considerat un arbore sfânt pentru religia budistă, de aceea îl întâlnim lângă multe temple. De exemplu, în Prohm din Cambodgia, un banayan formează un tot unitar cu un templu. Poate atinge o înălțime de 30 de metri și acoperă regiuni întinse (fiind un copac-pădure), pentru că semințele sale încolțesc ușor, găsind un teren propice chiar și în locurile neobișnuite sau inaccesibile.
Arborele-templu este cunoscut pentru extraordinara adaptabilitate. În schimb, nu rezistă la temperaturi scăzute. În ciuda faptului că este afectat vizibil de frig, unele exemplare au fost expuse în grădinile botanice din Europa sau din America de Nord. Fructele banyanului au o sevă care poate da iritații pe piele. Copacul este folosit mai ales pentru lemnul lui.
Cel mai mare exemplar al speciei este „marele banyan”, care se află în grădina botanică din Howrah, aproape de Calcutta, India. Este renumit pentru longevitatea lui (are o vechime de peste 250 de ani), cu toate că a avut de suferit în urma ciclonului din 1884 și a celui din 1886. Deși și-a pierdut trunchiul central, a continuat să se dezvolte. Acest lucru este pus pe seama particularității banyanului: prezența rădăcinilor aeriene.
Arborele cu cârnați
Originar din Africa, arborele cu cârnaţi (Kigelia africana) are ca elemente distinctive fructele alungite. Acestea pot avea o lungime de aproape un metru, diametrul de 17 centimetri și o greutate aproximativă de patru kilograme. Deşi nu sunt comestibile (au efect toxic și purgativ), localnicii le consumă, preparându-le în diverse moduri. Populația Masai foloseşte pulpa fructului pentru producerea unei beri.
Kigelia africana conține flavonoizi cu proprietăți tonice nevoase, saponozide și uleiuri esențiale, fiind valorificată pentru prepararea unor remedii. Scoarța copacului este utilizată sub forma unor leacuri care tratează mușcătura de șarpe, durerile de dinți și de stomac. Fructele, care sunt sursă de hrană pentru hipopotami, rinoceri și insecte, apar din decembrie și până în iulie. Florile copacului au culoarea roșie și se deschid noaptea. Datorită aspectului unic, arborele Kigelia africana este folosit în scopuri decorative.
Citeşte şi: Deşerturi şi câmpii de sare. Locuri de o frumuseţe ireală
Foto: Pixabay
