Una dintre vedetele cinematografiei americane, Lauren Bacall a făcut carieră cu rolurile din filme precum „Somnul de veci” şi „Cum să te măriţi cu un milionar”.
Pe numele său real Betty Joan Perske, Lauren Bacall s-a născut la 16 septembrie 1924, în Bronx, New York. A fost singurul copil al Nataliei Weinstein, o româncă de etnie evreiască născută la Iaşi, care s-a stabilit pe faimoasa insulă Ellis. Tatăl său a fost şi el evreu, William Perske, ai cărui părinţi erau originari din actualul Belarus. După ce părinţii ei au divorţat când ea avea cinci ani, nu şi-a mai văzut niciodată tatăl.
Lauren Bacall a studiat la Academia Americană de Arte Dramatice din New York, după care a lucrat o perioadă ca model, remarcându-se prin chipul său expresiv. În 1943 a apărut pe coperta revistei Harper’s Bazaar, iar drumul spre studiourile de la Hollywood nu a fost departe.
S-a iubit cu Humphrey Bogart, Frank Sinatra şi Jason Robards Jr.
În 1943, Bacall l-a întâlnit pe Humphrey Bogart pe când filmau „A avea sau a nu avea”, adaptare a unui roman de Ernest Hemingway. Cei doi au mai jucat împreună în filmele „Somnul de veci”, „Dark Passage” şi „Key Largo”.
Deşi Bogart era la al treilea mariaj, s-a îndrăgostit pe loc de Lauren Bacall, iar atracţia a fost reciprocă. În acelaşi an, Bogart a început procedura de divorţ.
Bogart şi Bacall s-au căsătorit şi au avut doi copii. Au fost împreună până la moartea acestuia (1957).
Actriţa a avut o relaţie amoroasă şi cu Frank Sinatra şi chiar urmau să se căsătorească, dar s-au despărţit brusc. Lauren Bacall s-a recăsătorit cu Jason Robards, în 1961, şi a mai făcut un copil, Sam. Cei doi au divorţat în 1969.
De la sfârşitul anilor ’60 până la începutul anilor ’70, s-a dedicat în întregime scenei; a câştigat un premiu Tony pentru rolul din musicalul „Applause” (1970), pe Broadway.
A revenit pe marile ecrane în 1974. A apărut în „Crimă în Orient Express”, alături de Ingrid Bergman, Sean Connery, Albert Finny şi Vanessa Redgrave. Actriţa a mai jucat în: „Woman’s World” (1954), „The Fan” (1981), „The Portrait” (1993).
Lauren Bacall a scris o carte de memorii, „By myself”, în 1978, care a câştigat premiul National Book Award. În 1994, a publicat şi a doua parte a memoriilor, „Now”.
În 1997 a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru interpretarea din „The mirror has two faces” (1996), în care a jucat alături de Barbra Streisand. A mai jucat alături de Nicole Kidman în „Dogville” (2003) şi „Birth” (2004). În 2010, a primit un Oscar onorific pentru întreaga carieră.
Lauren Bacall s-a stins din viaţă la 12 august 2014.
@drenate
Foto: Wikipedia