Din timpuri imemoriale, Crăciunul este celebrat ca dată a naşterii lui Iisus Hristos. Este una dintre primele sărbători creştine, pe care credincioşii o aşteaptă an de an cu aceeaşi nerăbdare. Dincolo de conotaţiile comerciale pe care Crăciunul le-a căpătat în ultimele decenii, nu trebuie uitată esenţa acestului eveniment, care este însuşi Iisus Hristos, cu toate învăţăturile Sale.
Naşterea lui Iisus Hristos nu a fost dintotdeauna celebrată la 25 decembrie. Primii creştini o sărbătoreau în septembrie, când avea loc un alt eveniment important pentru evrei, Roş Haşana, care marchează Anul nou. Cu ocazia Saturnaliilor, care, în anul 264 au căzut pe 25 decembrie, împăratul Aurelian a proclamat festivalul naşterii Soarelui, Natalis Solis Invicti. În 325, Constantin cel Mare a ales ziua de 25 decembrie ca dată a celebrării Crăciunului, ziua naşterii Mântuitorului. În calendarul gregorian, Naşterea lui Iisus Hristos este sărbătorită pe 25 decembrie, iar în cel iulian este marcată la 7 ianuarie. Creştinii din Vest au celebrat Crăciunul începând din secolul al IV-lea, în vreme ce credincioşii din Est începând din secolul al V-lea. Dacă în trecut, sărbătoarea avea semnificaţii profund religioase, fiind ţinută doar de creştini, mai târziu, Crăciunul a devenit (şi) o sărbătoare laică, a familiei, fiind aşteptată mai ales de copii, care primesc cu această ocazie nelipsitele daruri.
Cum descriu textele religioase scena naşterii lui Iisus
Este acceptată ideea potrivit căreia Iisus s-a născut în anul 4 î.e.n. Totuşi, conform lui Papa Benedict al XVI-lea, anul naşterii lui Hristos ar fi fost calculat greşit. În cartea sa, „Iisus din Nazaret: Istorisiri din copilărie”, Papa Benedict al XVI-lea afirmă că eroarea de calcul ar fi fost făcută de un călăgăr, Dionisie Exiguul. Potrivit suveranului pontif, Mântuitorul s-ar fi născut cu câţiva ani mai devreme.
Informaţii despre acest eveniment crucial pentru creştinism sunt expuse în Evangheliile lui Matei şi Luca şi în Evanghelia după Toma. Textele religioase povesesc astfel întâmplarea: „Naşterea lui Iisus Hristos aşa a iost: Mama Lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Evangheliştii menţionează că Iosif se îndrepta împreună cu Maria spre Betleem, în urma poruncii lui Cezar Augustus, ca toată lumea să se prezinte la un recensământ, pentru perceperea unor taxe. După toate probabilităţile, călătoria a durat cinci zile. Iisus a venit pe lume în Peştera din Betleem, care este, în prezent, un loc important de pelerinaj pentru creştini. În secolul al IV-lea, împăratul Constantin şi mama sa, Sfânta Elena, au hotărât să zidească o biserică deasupra acestei peşteri.
Maria l-a înfăşat şi l-a culcat pe Iisus în iesle, pentru că nu mai era loc de găzduire pentru ei, potrivit textelor biblice. Lângă Prunc se aflau un asin şi un bou pe care îi adusese Iosif, aceste animale încălzindu-l pe copil cu aburii respiraţiei.
În Noul Testament este descrisă steaua care a apărut pe cer şi care i-a condus pe cei trei magi, Gaspar, Melchior şi Baltazar, spre locul naşterii lui Iisus, ieslea din Betleem. Această stea i-a fascinat pe creştini, însă i-a intrigat pe astronomii care au studiat-o, pentru că sfidează legile fizicii. Se pare totuşi că steaua ar reprezenta o planetă care, acum 2.000 de ani, ar fi apărut deasupra orizontului estic înainte de răsăritul Soarelui. Acest eveniment astronomic era asociat de oamenii din trecut cu naşterea unui om însemnat, cum ar fi un rege.
Naşterea Domnului este un eveniment al bucuriei, după cum se menţionează în Psalmi: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul…de faţa Domnului, că vine!”.
Citeşte şi: Semnificaţia numerelor biblice
Foto: Pixabay
