Care sunt cele mai fericite ţări în 2021. Pe ce loc se află România

Raportul Mondial al Fericirii a desemnat Finlanda, pentru al patrulea an consecutiv, ca fiind cea mai fericită ţară din lume. Nu este o surpriză, această ţară clasându-se pe locuri fruntaşe în acest top inedit.

Începând din anul 2012 se elaborează Raportul Mondial al Fericirii, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite. Scopul acestuia este convingerea guvernelor că trebuie să facă mai mult pentru fericirea populaţiei, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii. Raportul arată că nu numai banii sunt importanţi pentru bunăstare, ci şi relaţiile dintre oameni, sănătatea, siguranţa socială şi percepţia guvernării.

În 2021, după Finlanda s-au clasat în acest top Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Noua Zeelandă. SUA ocupă locul al 20-lea, Rusia al 77-lea, China al 85-lea, iar India al 140-lea. La coada clasamentului care cuprinde 149 de ţări s-au aflat Rwanda, Zimbabwe şi Afganistan.

România se situează pe locul 46 din 149 de ţări

Potrivit Raportului Mondial al Fericirii, românii sunt mai fericiţi decât ungurii, grecii, japonezii, ruşii sau argentinienii.

De ce sunt finlandezii atât de fericiţi?

Care sunt factorii care au clasat Finlanda pe prima poziţie în topul celor mai fericite ţări? Există mai multe aspecte care contribuie la bunăstarea oamenilor din această ţară. Unul dintre ele este siguranţa pe care o resimt finlandezii în propria ţară. Nu de puţine ori, oamenii din această ţară au declarat că se simt mulţumiţi de comunitatea din care fac parte şi de serviciile publice. Finlandezii au stabilitate politică şi financiară, corupţia le este străină, iar populaţia are încredere în conducători. Cei care rămân fără loc de muncă sunt ajutaţi de stat să se reintegreze. Finlanda excelează şi la capitolul educaţie, modelul din această ţară fiind un adevărat exemplu în lumea întreagă. În Finlanda, orice copil este capabil să urmeze studiile pe care le doreşte, indiferent de mediul social din care provine. În această ţară, există o omogenitate a sistemului educaţional. Sistemul finlandez încurajează sprijinul între elevi în locul competiţiei. De asemenea, se pune accent pe proiectele în grup şi pe integrarea copiilor cu dificultăţi.

Finlanda este una dintre cele 23 de state incluse în raport care au o femeie în fruntea guvernului. Acestea „au tins spre a favoriza o politică care să aibă drept obiectiv bunăstarea generală, iar din această perspectivă, sistarea transmiterii comunitare a reprezentat o alegere încă şi mai evidentă pentru ele”, potrivit Agerpres.

Foto: Pixabay

Citeşte şi: Olanda, ţara cu peste o mie de mori de vânt

Written By
More from Renate Daily

Lauren Bacall, diva cu origini româneşti

Una dintre vedetele cinematografiei americane, Lauren Bacall a făcut carieră cu rolurile...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *