Palatul Buckingham a prezentat invitația la încoronarea regelui Charles al III-lea și a reginei Camilla şi a confirmat că evenimentul va avea loc pe 6 mai 2023, Abația Westminster.
Peste 2.000 de invitaţii au fost lansate la marele eveniment, a anunţat site-ul oficial al familiei regale.
Imediat ce invitaţia a fost lansată au apărut şi interpretări ale simbolurilor pe care aceasta le-ar conţine. La prima vedere, este vorba despre o invitaţie veselă, colorată, cu multe flori, care duce cu gândul la primăvară. De design s-a ocupat Andrew Jamieson, un artist lăudat.
„Din porunca regelui, Contele Marshal este îndrumat să îl invite pe (nume) să fie prezent la Biserica Abbey din Westminster în ziua de 6 mai 2023”, se menţionează pe invitație.
În partea de sus, se pot observa două păsări aşezate pe litera C, care este flancată de stemele lui Charles şi ale Camilei.
Se remarcă bordura florală elaborată, care conţine elemente de floră şi faună: crin de vale, căpşuni sălbatice, o crenguţă de rozmarin, un fluture, o albină, precum şi desenele ale unui leu, unicorn şi mistreţ.
Omul verde, simbol păgân
În partea de jos a invitaţiei se poate observa un simbol păgân, Omul verde. Este vorba despre o reprezentare a masculinităţii şi a fertilităţii, această imagine fiind prezentă pe temple ale lui Jupiter şi în unele biserici evanghelice.
Percepţia modernă a Omului verde are legătură cu un articol scris de de Julia Somerset, Lady Raglan, în 1939, potrivit grunge.com. Potrivit ei, este vorba despre o străveche zeitate păgână a primăverii, care a coexistat cu creștinismul de-a lungul perioadei medievale, a devenit foarte populară, dar a fost contestată pe scară largă de savanți în anii de atunci.
„Acest motiv ornamental folcloric al unei fețe acoperite cu o mască de plante a existat întotdeauna în multe culturi. În special în Marea Britanie, acest Om verde a fost folosit în lambriuri pentru a împodobi mobilierul”, notează histoiresroyales.fr.
Cuplul regal, îmbrăcat cu haine în tonuri de albastru
Palatul Buckingham a prezentat, de asemenea, şi fotografia oficială a regelui Charles al III-lea și a reginei Camilla pe 4 aprilie 2023. Fotografia a fost realizată de Hugo Burnand, în sala Blue Drawing de la Palatul Buckingham.
Cuplul regal a ales să se îmbrace în haine cu tonuri de albastru. Regina consoartă, care este foarte zâmbitoare, are o rochie albastru eclectic, una dintre culorile sale preferate. Ea poartă şi un colier şi cercei cu perle. Imaginea pare să transmită speranţă, dar fiind faptul că imaginea monarhiei britanice a scăzut în popularitate după moartea reginei Elisabeta a II-a.
Citește și: Omagiul adus de Camilla reginei Elisabeta a II-a
Foto: Hugo Burnand/Palatul Buckingham